Corneliu Ştefan, şeful CJD: „Planul de Urbanism Zonal al Staţiunii Peştera-Padina, conceput astfel încât să prevenim activităţile de exploatare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
intalnire parc natural bucegi

Preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a precizat că  planul de Urbanism Zonal al Staţiunii Peştera-Padina „a fost conceput astfel încât să prevenim activităţile de exploatare sau utilizare intensivă a resurselor naturale care pot afecta Parcul Natural Bucegi”.

Staţiunea de Interes Naţional Peştera-Padina şi Masterplanul acesteia au fost principalele subiecte al unei întâlniri în cadrul Consiliului Ştiinţific al Parcului Natural Bucegi, cu factorii decizionali.

„Le-am transmis membrilor Consiliului că Planul de Urbanism Zonal al Staţiunii Peştera-Padina, precum şi proiectul Pârtiei Cocora au fost concepute astfel încât să prevenim activităţile de exploatare sau utilizare intensivă a resurselor naturale care pot afecta Parcul Natural Bucegi, dar, în acelaşi timp, am punctat faptul că turismul dâmboviţean trebuie să se dezvolte, aşa cum de altfel se întâmplă în judeţele vecine care au diverse facilităţi pe teritoriului parcului.  

Vreau să le mulţumesc pentru argumentele aduse în faţa membrilor Consiliului Ştiinţific al Parcului Natural Bucegi, profesorului universitar Tiberiu Florescu, prorector al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, şef de proiect al Planului de Urbanism Zonal al Staţiunii Peştera-Padina, preşedintelui Asociaţiei Turistice Peştera-Padina, Valentin Calcan, Arhitectului Şef al Judeţului Dâmboviţa, Teodor Bâte, dar şi elaboratorilor notei conceptuale a pârtiilor de schi, domnii Dragoş Coman şi Cornel Jitaru”, a precizat preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.  

intalnire parc natural bucegi
intalnire parc natural bucegi

Construirea unui oraş-staţiune de la zero

Autorităţile judeţene vorbesc despre construirea unui oraş în adevăratul sens al cuvântului.

„Construirea unui oraş-staţiune de la ZERO nu este muncă uşoară. Despre acest lucru este vorba în cazul proiectului Peştera-Padina. Amploarea investiţiei nu permite paşi greşiţi şi, de aceea, am considerat necesară o dezbatere tehnică pentru a identifica eventualele probleme care ar putea apărea pe parcursul desfăşurării proiectului. Astfel, un set de documente a fost pus la dispoziţia tuturor instituţiilor care pot emite puncte de vedere în ceea ce priveşte construirea primei staţiuni turistice în România ultimilor 30 de ani”, a precizat preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.

Staţiunea Peştera-Padina este amplasată integral într-un parc natural, fiind singura de acest fel din ţară până în momentul de faţă.

zapada padina

Platoul Padina, Hotel Peştera. FOTO: Facebook

Prin Hotărârea Guvernului României nr. 107/15.03.2018 privind aprobarea atestării unor localităţi sau părţi din localităţi ca staţiuni turistice de interes naţional sau local, zona Peştera-Padina din comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa, a fost atestată ca staţiune turistică de interes naţional. 

Proiectul strategic de cea mai mare importanţă şi amploare privind dezvoltarea turismului în judeţul Dâmboviţa este reprezentat de valorificarea zonei Peştera-Padina din Parcul Natural Bucegi. 

Vă mai recomandăm şi:

Cum arăta primul adăpost montan construit, acum aproape un secol, în staţiunea turistică Padina-Peştera

Camparea în zona „tradiţională” Padina - Peştera este interzisă. Ce amenzi riscaţi

Primii paşi spre construirea pârtiei de ski Cocora - Peştera din zona Padina

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite