COVID-19. Trei cadre medicale de la Secţia de Boli Infecţioase Târgovişte, confirmate cu noul coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secţia de Boli Infecţioase din Târgovişte este în alertă după ce virusul a fost confirmat la trei cadre medicale. Este vorba de două asistente şi o infirmieră, care au ieşit pozitiv la testul pentru coronavirus.

Toate cele trei cazuri au fost confirmate în această săptămână. Ultimul dintre ele a fost confirmat astăzi. Este vorba de primul caz de coronavirus la Aninoasa, o asistentă de la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Târgovişte, care a fost luată cu izoleta de la domiciliu, după aflarea rezultatului testului COVID-19.

Numărul victimelor făcute de noul coronavirus ajunge la 10, în judeţul Dâmboviţa, după ce, miercuri, a fost confirmat decesul unui bărbat în vârstă de 63 de ani, din comuna Cojasca.

Potrivit autorităţilor, este bărbatul din Cojasca avea comorbidităţi: HTA, cardiomiopatie dilatativa, diabet zaharat tip II, insuficienţă renală cronică şi obezitate. 

Acesta este al doilea deces înregistrat în Cojasca, după ce o rudă a bărbatului de 63 de ani, un bărbat de 37 de ani, a a decedat în urmă cu două zile, la Bucureşti, la Institutul „Marius Nasta”. 

Conform situaţiei DSP Dâmboviţa, la acest moment se află în izolare la domiciliu 184 persoane asimptomatice, iar în carantină instituţionalizată sunt 205 persoane. 

De asemenea, 148 de persoane au fost confirmate cu COVID-19. Dintre acestea, 59 s-au vindecat, iar 9 au murit. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite