Cum arăta Curtea Domnească acum 600 de ani: „Era dotată cu două turnuri rotunde şi mai multe patrulatere”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Curtea Domneasca, reconstituire. FOTO: Radu Oltean
Curtea Domneasca, reconstituire. FOTO: Radu Oltean

Curtea Domnească din Târgovişte este unul dintre cele mai importante edificii, din România, rămase în picioare. Casă pentru zeci de domnitori valahi, fosta cetate a suferit transformări imporante de-a lungul anilor.

Petru Cercel a fost domnul Ţării Româneşti în perioada 29 august 1583 – 16 aprilie 1585. Este considerat unul dintre cei mai vizionari domnitori care au stăpânit Ţara Românească, ideile sale ingenioase putând fi admirate chiar şi în zilele noastre.

Şi-a început scurta de extraordinara domnie pe tronul Ţării Româneşti în iulie 1583, cu sprijinul regelui Franţei, Henric al III-lea, care l-a însărcinat pe ambsadorul său pe lângă sultanul Murad al III-lea ca acesta să acorde firman de domnie tânărului prinţ valah Petru.

Prima casă domnească compusă din pivniţă şi parter ar putea data din vremea lui Radu I (1377-1383). Casa domnească, edificată la sfârşitul secolului 14, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân (1386- 1418) / începutul domniei lui Mihail I (1418-1420), avea plan dreptunghiular, cu beciuri boltite şi parter, împărţite în patru nave prin trei rânduri de arce.

Se compunea din încăperi cu caracter particular, săli de ceremonie şi spaţii cu funcţie administrativă. Poarta de lemn este înlocuită cu un turn de piatră. 

Ulterior, Petru Cercel îşi pune în aplicare amplul său program, impresionant pentru acea vreme, de dezvoltare edilitară a Târgoviştei, considerând că aspectul capitalei Ţării Româneşti trebuie să fie unul occidental european. O primă atenţie o acordă reconfigurării şi măririi palatului de la Curtea Domnească, adăugându-i încăperi spaţioase de o rafinată  eleganţă.

Curtea Domneasca


Curtea Domneasca, reconstituire. FOTO: Radu Oltean

Curtea Domneasca

În acelaşi timp a început şi lucrările de construcţie  la Biserica Mare pe care a legat-o de palat printr-o galerie – pod destinată folosirii ei de către domnitor şi de doamnele şi domniţele curţii voievodale pentru a merge să asiste la slujbe. 

Ulterior, în vremea lui Vlad Dracul şi a lui Vlad Ţepeş, cetatea domnească a beneficiat de investiţii majore. Vechea reşedinţă, construită de Mircea Cel Bătrân, a fost demolată parţial, iar cea domnească a fost mult mărită

„Petru Cercel este un mare domnitor, cel ce a încercat să modernizeze după principii renascentiste ţara. Evident că n-a avut cu cine, dar în scurta sa domnie, Petru Cercel a reamenajat toată cetatea domnească. A construit o nouă casă domnească cu o arhitectură pe care a proiectat-o el însuşi, inspirată din cea renascentistă franceză şi italiană. De asemnea, a ctitorit marea biserică de alături, pe care a legat-o de noul palat domnesc printr-o pasarelă pe piloni de zidărie”, a precizat scriitorul şi istoricul Radu Oltean, cel care a realizat reconstituirea Curţii Domneşti de la Târgovişte. 

Istoricul mai notează că în apropierea casei domneşti au fost ridicate două construcţii importante: paraclisul domnesc şi Turnul Chindiei, ambele rapid accesibile prin punţi de lemn suspendate, de la parterul foarte înalt al casei.

Până la mijlocul secolului al 16-lea, domnitorii valahi au avut reşedinţele oficiale ba la Curtea de Argeş, ba la Câmpulung. Mai târziu, Mircea cel Bătrân a ales o nouă capitală, Târgovişte, dar ulterior s-a mutat la Bucureşti.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Cea mai veche descriere unei ceremonii la curtea domnească din Târgovişte. „Acţiunea începe la sosirea în Deva“

Artefacte de senzaţie, descoperite la curtea lui Vlad Ţepeş. Complex ecleziastic medieval, vechi de sute de ani

Cercetare amplă despre tehnologia pietrei în Paleolitic, la Curtea Domnească din Târgovişte

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite