De Earth Hour 2018 se stinge lumina în 7.000 de oraşe din 180 de ţări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO World Wildlife Fund
FOTO World Wildlife Fund

Sâmbătă, oameni din peste 7.000 de oraşe din 180 de ţări vor stinge simbolic lumina şi vor aprinde conversaţia despre biodiversitate, participând la cea mai mare mişcare voluntară de mediu din toate timpurile, Ora Pământului (Earth Hour). "Earth Hour" este sărbătorit pe 24 martie, când cei care doresc să participe trebuie să stingă lumina, timp de o oră, începând cu ora locală 20.30.

"Ora Pământului" va fi sărbătorită simultan, în 28 de judeţe din ţară şi peste 50 de localităţi, sâmbătă, în intervalul orar 20.30-21.30. 

Peste 7.000 de copii s-au înscris deja pentru a cânta împreună în cadrul "Orei Pământului". Evenimentul se va desfăşura simultan în 28 de judeţe şi peste 50 de localităţi: Bucureşti, Braşov, Iaşi, Cluj, Constanţa, Bihor, Dolj, Timiş, Arad, Alba, Brăila, Buzău, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Satu Mare, Sibiu, Vâlcea, Vrancea, Covasna, Argeş, Bacău,Vaslui şi Ilfov.

În Capitală, evenimentul va reuni prin cântec, în Parcul Carol, peste 500 de copii sub sloganul internaţional "Dăruieşte naturii din energia ta!". 

În Bucureşti, conversaţia despre biodiversitate va fi deschisă cu un program variat, în cadrul unui eveniment organizat de WWF (World Wide Fund for Nature). Ne întâlnim să discutăm despre relaţia cu natura, la Palatul Universul (Beans & Dots şi Mezanin) pe 24 martie, unde, începând cu ora 19.00 va avea loc proiecţia filmului de mediu metraj Sălbăticia din Carpaţi, bogăţie pentru oameni, urmând ca apoi participanţii să îşi dăruiască energia naturii în paşi de dans cu Swing Dance Society.

Rockabella şi Blue Noise aduc muzică, fără să se folosească de surse de energie electrică. Şi dacă tot stingem lumina timp de o oră, The Bat – We love IMPRO, este un spectacol parcă scris pentru natură şi Ora Pământului.

"Earth Hour" ("Ora Pământului") a fost organizat pentru prima dată de către WWF-Australia în Sydney, pe 31 martie 2007, fiind un brand înregistrat de organizaţia WWF (World Wide Fund for Nature) la nivel global. 

Peste 2,2 milioane de oameni şi 2.000 de sedii de companii din Sydney au stins luminile pentru o oră în acea seară, ca semn al conştientizării problemei schimbărilor climatice. Implicarea oamenilor de pe tot globul a făcut în doar câţiva ani ca "Earth Hour" să devină cel mai mare eveniment de mediu din istorie. De atunci, în fiecare an, în ultima sâmbătă din luna martie, peste 7.000 de oraşe din peste 180 de ţări au stins lumina de "Earth Hour". 

Mai multe informaţii despre eveniment sunt disponibile la adresa: www.ora-pamantului.ro.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite