De ce vor să schimbe autorităţile denumirea „Festivalului Medieval Dracula“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Festivalul Medieval Dracula”, care l-a avut an de an în centrul atenţiei pe domnitorul Vlad Ţepeş, se va desfăşura în acest weekend pentru prima dată fără domnitorul muntean în prim-plan şi pentru ultima dată sub această denumire. Motivul este că autorităţile vor să schimbe denumirea festivalului, deoarece denumirea nu poate fi înregistrată la OSIM, ea aparţinând deja altei persoane.

„Festivalul Dracula” este înregistrat la OSIM de o persoană fizică, ce nu şi-a dat acordul de folosinţă, chiar dacă festivalul se va derula sub această titulatură pentru al cincilea an consecutiv.

Dracula, motiv de dispută la OSIM

„Festivalul Medieval Dracula” a avut prima ediţie în iunie 2014. Centrul de Cultură Dâmboviţa a transmis încă din acel an mai multe solicitări de înregistrare a unor mărci la OSIM, după ce s-a verificat, în prealabil disponibilitatea aceastora, printre care şi „Cetatea lui Dracula”. 

„Ulterior depunerii cererilor, Centrul de Cultură a primit de la OSIM admiterea înregistrării mărcilor după achitarea taxelor aferente. În luna mai 2014, Centrul de Cultură a primit o înştiinţare de la Weizmann Arianna& Pertners, agenţie de proprietate intelectuală, mandatar autorizat al lui Necula Marius Gerard, o înştiiţare prin care se aduce la cunoştinţă că acesta din urmă este titularul exclusiv al drepturilor de proprietate intelectuală asupra mărcii „Festivalul Dracula”, se arată într-o adresă remisă „Adevărul”.

Imagine indisponibilă

Wizmann Arianna& Pertners a considerat că marca „Festivalul Dracula” se suprapune cu „Cetatea lui Dracula” solicitată de Centrul de Cultură. 

„Centrul de Cultură a înştiinţat OSIM despre această situaţie, argumentând că denumirea „Cetatea lui Dracula” este un concept cu o cuprindere mai largă, care face referire la Cetatea de Scaun a Ţării Româneşti şi implică o activitate complexă şi diversă, care constă în concerte, spectacole de teatru istorice, muzică medievală, târguri de meşteşuguri tradioţionale, reconstituirea unor scene de luptă etc şi a cerut un punct de vedere oficial”, mai precizează Centrul de Cultură.

Ulterior, OSIM a transmis Centrului de Cultură decizia de admitere la înregistrare a denumirii „Cetatea lui Dracula”, motiv pentru care Centrul de Cultură achită şi ultima taxa, cea de înscriere a mărcii în Registrul Mărcilor, de publicare a mărcii înregistrate şi de eliberare a certificatului. 

image

„Cu toate acestea, instituţia noastră a primit în continuare notificări de la Weizmann Arianna & Partners Agenţie de Proprietate Intelectuală, care cuprind motive de contestaţie pentru marca <<Cetatea lui Dracula>>, firma considerând ca nefondată decizia OSIM de admitere la înregistrare a mărcii. Procesul de înscriere a mărcii este în continuare aflat în derulare. OSIM nu a mai trimis niciun răspuns Centrului de Cultură Dâmboviţa după întâmpinarea formulată împotriva contestaţiei făcute de Weizmann Arianna & Partners Agenţie de Proprietate Intelectuală”, mai precizează Centrul de Cultură.

Deşi disputa dintre instituţia culturală şi Weizmann Arianna & Partners Agenţie de Proprietate Intelectuală s-a centrat în jurul denumirii „Cetatea lui Dracula”, la 6 iunie 2014 a avut loc prima ediţie a „Festivalului Medieval Dracula”, festival organizat de Consiliul Judeţean Judeţean Dâmboviţa (în subordinea căruia se află Centrul de Cultură), în parteneriat cu Primăria Târgovişte şi Teatul Tony Bulandra, şi a cărui denumire care se apropie mult mai mult de marca înregistrată de proprietar - „Festivalul Dracula”.

festivalul medieval dracula

Autorităţile de acum au precizat că, deocamdată, nu a existat nicio intenţie din partea proprietarului de a deschide un proces în instanţă pentru folosirea numelui. 

„Am păstrat titulatura, dar vom încerca să găsim o denumire, pentru că nu este titulatura înregistrată ca fiind a Primăriei Târgovişte şi vom încerca să rămânem la ideea de festival medieval”, spune viceprimarul Monica Ilie.

Aşadar, cavaleri, domniţe şi meşteşugari, vor anima străzile din Târgovişte în acest sfârşit de săptămână la festivalul care se desfăşura în intervalul 15 -17 iunie. Organizatorii s-au gândit să arate publicului şi alte file din istoria Ţării Româneşti, în care, de exemplu, Mircea cel Bătrân sau mitropolitul Antim Ivireanu au fost actori principali.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite