Destinaţia anului 2022. Târgovişte ia avans faţă de Braşov şi Iaşi în competiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piaţa Revoluţiei, din Târgovişte
Piaţa Revoluţiei, din Târgovişte

Târgovişte duce o luptă strânsă cu Braşov şi Iaşi pentru a-şi asigura titlul de „Destinaţia Anului” la categoria City Break, cu doar o săptămână înainte de închiderea votului.

Braşov, Iaşi şi Târgovişte câştigă etapa regională Destinaţia Anului 2022 la categoria City Break, iar oraşul Dărmăneşti produce surpriza la categoria Localităţi Turistice, ajungând în finala categoriei alături de Brezoi şi Topliţa.

Până în prezent, între Braşov, Iaşi şi Târgovişte sunt mai puţin de 1.000 de voturi, iar oraşul din Dâmboviţa are un uşor avans, potrivit destinatiaanului.ro 

Sute de ani, Cetatea de Scaun a Valahiei, cu ziduri vechi şi care mustesc a istorie, a fost capitala Ţării Româneşti şi important centru comercial. Acum, cu centrul vechi boem şi parcurile pline de verdeaţă, Târgovişte poate deveni „Destinaţia Anului” la categoria „City break”.

Votul continuă până pe 31 mai, iar câştigătoarea va fi anunţată pe 25 iulie. Puteţi vota pe acest link: https://www.destinatiaanului.ro/

Pentru ca votul să fie luat în calcul este necesară o validare a alegerii oraşului prin e-mail, urmând link-ul din mesajul primit de la destinaţiaanului.ro.

21.655 de români au nominalizat destinaţiile preferate în competiţia vacanţelor în România, iar 25 de membri ai juriului format din bloggeri şi experţi în turism au adus propria perspectivă asupra destinaţiilor calificate în finala etapei regionale. 

Trei criterii au stat la baza jurizării: (1) atractivitatea obiectivelor şi experienţelor turistice din destinaţie, (2) implicarea comunităţii evidenţiată prin investiţii în infrastructură şi acţiuni de promovare realizate în ultimii doi ani şi (3) puterea brandului de destinaţie. Prima TV susţine proiectul naţional www.destinatianului.ro.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Toate cartierele din Târgovişte vor purta numele voievozilor care au domnit în fosta Cetate de Scaun. În oraş încă există zone botezate de sovietici microraioane

Cum s-a schimbat radical Târgovişte după o vizită a lui Ceauşescu în 1969. În acel an s-a decis transformarea oraşului în centru industrial

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite