Deţinuţii de la Mărgineni l-au omagiat pe I.L. Caragiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deţinuţii cu simţ artistic au avut, ieri, posibilitatea, de a-şi expune lucrările la Şcoala nr. 2 din comuna I.L. Caragiale. Activitatea a fost prevăzută în cadrul componentei: „Participare la târguri, expoziţii şi servicii pentru persoanele aflate în dificultate”.

Acest eveniment face parte din Proiectul cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial-Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, cu titlul: „Persoanele private de libertate, în slujba protecţiei mediului înconjurător, pentru creşterea competitivităţii şi a atractivităţii teritoriilor”.

La finalul evenimentului, persoanele private de libertate, alături de oficialităţi ale comunei I.L. Caragiale au participat la activităţile prilejuite de comemorarea naşterii marelui nostru dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet şi scriitor I.L.Caragiale prin depunerea de flori.

Obiectivul principal al acestui proiect îl constituie promovarea formelor de parteneriat public - privat, care să grupeze în jurul unităţilor administrativ-teritoriale, serviciile responsabile de deţinerea şi reintegrarea persoanelor private de libertate, pentru a pregăti reintegrarea acestora în societate, prin ocupare şi ucenicie într-o meserie.

Integrarea persoanelor private de libertate prin ocupare are ca efect educarea deţinuţilor în spiritul responsabilităţii şi al respectării mediului înconjurător. Totodată se doreşte schimbarea atitudinii şi înlăturarea parţială a prejudecăţilor membrilor comunităţii faţă de cei care  execută pedepse privative de libertate.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite