Dilema autorităţilor: să aprobe sau nu dezvoltarea infrastructurii hoteliere în inima Parcului Natural Bucegi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iubitorii de munte vor să blocheze lucrările de construcţie a unor unităţi hoteliere în Parcul Natural Bucegi, zonă construibilă aflată la distanţă mică de monumentele naturii Babele şi Sfinxul.

Planul urbanistic aprobat de Consiliul Local Moroeni prevede că, pe o suprafaţă de 10 hectare, vor fi ridicate mai multe imobile, iar primarul susţine că ar fi vorba şi despre hoteluri şi pensiuni, mai mulţi investitori vrând să vină în zonă. Aceştia vor construi inclusiv o staţie de epurare.

Eliberarea autorizaţiei pentru construcţia unui complex rezidenţial în Munţii Bucegi, zona Piatra Arsă, a adus, în luna septembrie două proteste pe platoul Bucegilor. Activiştii de mediu, iubitori de munte şi parlamentari, au făcut un lanţ uman în zona în care s-a drumul construcţiilor. 

Un investitor a obţinut autorizaţie de construire pentru prima casă de vacanţă şi drumul de acces aferent în zona înaltă a Bucegilor după ce autorităţile au aprobat dezvoltarea unui complex rezidenţial, turistic şi de agrement pe 10 hectare, în apropiere de cabana Piatra Arsă, activiştii de mediu avertizând că muntele va fi astfel distrus.

Parcul Nataral Bucegi, în care se află Babele şi Sfinxul, este arie protejată, aflată în grijă Romsilva, cu peste 32.000 de hectare, întinse pe raza a trei judeţe - Dâmboviţa, Prahova şi Braşov.

Imagine indisponibilă

Decizia ca pe 10 hectare să se poate construi, în scop turistic, a stârnit revolta multor iubitori de natură.  Mai mulţi iubitori ai muntelui, printre care se află, jurnalişti, oameni de rând dar şi parlamentari, vor să blocheze orice lucrări în zonă.

În acest sens, parlamentarii USR Allen Coliban, Mihai Goţiu şi Dumitru Lupescu au depus plângeri prealabile către Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Dâmboviţa, Consiliul local (CL) şi Primăria Comunei Moroieni, prin care solicită revocarea deciziilor de mediu şi a deciziilor de încadrare care au stat la bază eliberării autorizaţiilor de construire pentru drum şi pentru casele de vacanţă, precum şi a autorizaţiilor de construire în sine.

Zonă de dezvoltare durabilă

În motivarea plângerilor se arată că nu au fost îndeplinite numeroase obligaţii legale: lipsa evaluărilor de mediu, încălcarea interdicţiei de fragmentare a proiectelor, lipsa avizelor necesare de la Ministerul Culturii, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Administraţia Parcului Natural Bucegi, Academia Română - Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, a studiului geotehnic şi a consultării reale a publicului.

Parlamentarii se tem că după prima casă de vacanţă vor urma altele, iar afacerile imobiliare în zona protejată vor înflori.

„Acel loc în care se construieşte este în Parcul Natural Bucegi, parc ce deţine 60% din suprafaţa comunei. Domnul respectiv este proprietar. Are autoritzaţie, aviz, tot ce trebuie. Este vorba de o societate din Bucureşti. Din 2007 este avizat Planul Urbanistic General. Acolo este zonă de dezvoltare durabilă. În 2012 dumnealui şi-a făcut un PUZ şi de atunci şi-a obţinut avizul de la Mediu, de la Parc, de peste tot. Avizul este dat chiar şi de la Parcul Natural Bucegi”, a declarat primarul comunei Moroieni, Mihai Laurenţiu Moraru. 

Horia Iuncu, directorul Parcului Natural Bucegi, afirmă că toate construcţiile vor trebui să ţină cont de arhitectura locală, fără geamuri termopan şi culori stridente şi că toate avizele necesare începerii construţiei au fost luate.

„Zona este zonă de dezvoltare durabilă aprobată în 2011 prin Hotărâre de Guvern. Dumnealor au un PUZ aprobat, o documentaţie aprobată de către APM Dâmboviţa în 2012. Din partea Administraţiei Parcului el are un aviz de construire în baza unor documente aprobate anterior. În momentul când a venit la noi pentru clădire şi pentru drum avea documentele necesare care pe noi ne obligau să îi dăm avizul pentru această casă de vacanţă şi pentru drumul de acces. Totul este în regulă”, a spus Horia Iuncu. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite