Directorul Penitenciarului „VIP” de la Găeşti, acuzat de sindicaliştii FSANP de trafic de influenţă, abuz în serviciu şi uzurpare de calităţi oficiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Sindicatelor din Adminsitratia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) a sesizat comisia de disciplină din Ministerul Justiţiei (MJ) împotriva directorului Penitenciarului Găeşti, Gheorghe Anghel. Acesta este acuzat de depăşirea atribuţiilor de serviciu, imixtiunea ilegală în activitatea altui funcţionar public cu statut special şi producerea de pagube materiale unităţii din care face parte.

Directorului anghel i se impută că a depăşit atribuţiile de serviciu, potrivit  penitenciare.info.

„În data de 04 octombrie 2018, domnul Gheorghe Anghel, aflat în concediu de odihnă, fără a avea calitatea de director al Penitenciarului Găeşti şi fără acordul directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Marian Dobrică, s-a prezentat la şedinţa consiliului de conducere al Penitenciarului Găeşti, în care s-au discutat propunerile pentru majorările salariale de până la 50% pentru misiuni speciale şi lucrări de excepţie, acordate angajaţilor unităţii care intră în competenţă de gestiune a directorului general al ANP sau a ministrului Justiţiei (MJ)”, se arată în plângerea sindicaliştilor.

Tot în dată de 04 octombrie 2018, comisarul şef de penitenciare Gheorghe Anghel, fără acordul directorului în funcţie, subcomisar de penitenciare Stelică Preoteasa, a folosit autoturismul Penitenciarului Găeşti în scop personal.

„Există suspiciunea săvârşirii infracţiunilor de: trafic de influenţă, abuz în serviciu şi uzurpare de calităţi oficiale”, mai spun sindicaliştii.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite