Elena Dragomir scrie despre istoria României la Helsinki

Tânăra dâmboviţeancă, absolventă a Universităţii „Valahia” Târgovişte, urmează un program de doctorat în Finlanda, în cadrul căruia îşi pregăteşte teza despre politica externă a României la începutul anilor ’60.

Îndemnul lui Silviu Miloiu, unul dintre profesorii săi de la Facultatea de Istorie şi întâlnirea cu Katalin Miklossy, profesoară la Universitatea din Helsinki, au determinat-o pe dâmboviţeanca Elena Dragomir să se înscrie la un program de doctorat în Finlanda. “În 2004 am absolvit Facultatea de Ştiinţe Umaniste, specializarea Istorie. În 2005 am terminat un master la aceeaşi universitate – „Unitatea istoriei europene”. Apoi m-am înscris la un doctorat în Finlanda. În 2007 m-au acceptat”, povesteşte pe scurt tânăra, care este învăţător la şcoala din Iedera.
Ideea de a scrie o teză de doctorat despre istoria României în Finalnda surprinde pe mulţi, dar pentru Elena este ceva firesc. „Nu e nimic ieşit din comun, pentru că Universitatea din Helsinki are un centru de studii est-europene, iar acolo sunt specialişti din toată lumea care studiază această zonă. Nu este deloc greu pentru mine”, mărturiseşte doctoranda în vârstă de 33 de ani, care o are ca profesor îndrumător pe însăşi Katalin Miklossy, pe care o întâlnise în facultate, la o conferinţă susţinută la Târgovişte.

Nu cunoaşte limba finlandeză

În ceea ce priveşte sistemul universitar din Finlanda, acolo programele de doctorat durează minim patru ani. „În primii doi ani, sunt cursuri şi seminarii obligatorii. Pregătirea examenelor nu-ţi lasă prea mult timp pentru cercetare. După aceea doi-trei ani sunt necesari pentru cercetarea efectivă în arhive, biblioteci, presă. Apoi un an durează scrierea tezei. Trebuie să găseşti o paradigmă teoretică potrivită subiectului. Este cea mai complicată parte. Dacă nu găseşti o paradigmă, trebuie s-o construieşti. Nu e deloc uşor”, explică Elena Dragomir.
Teza ei este în domeniul politicii externe a României la începutul anilor ‘60 şi în general discută relaţiile româno-sovietice. „Specialiştii ştiu că perioada respectivă este una ieşită din comun, în sensul unei aşa-numite depărtări a României de linia stabilită de Moscova. S-a scris foarte mult în domeniu, dar eu cred că mai sunt lucruri noi de spus”, spune încrezătoare tânăra cercetătoare. Ea se foloseşte de documente din arhivele româneşti. „Am fost şi la arhivele Ministerului de Externe în Finlanda, însă sunt două probleme. În primul rând că nu vorbesc finlandeză şi atunci nu pot să accesez informaţia din documente şi a doua problemă este că a mea teză priveşte problema din perspectiva românească şi nu am nevoie de documente din arhive străine”, precizează dâmboviţeanca.
Ea foloseşte limba engleză la cursuri, la examene şi pe stradă. „Am fost la cursuri de limba finlandeză. Am absolvit trei nivele din şase, dar mi se pare foarte complicat. În plus, există o diferenţă între limba gramaticală pe care o învăţăm la cursuri şi limba pe care o vorbesc ei pe stradă. E o problemă de motivaţie, cred, fiindcă a fost atât de simplu să mă descurc în engleză”, recunoaşte Elena.

Reprezintă România într-un proiect de cercetare internaţional

Cât priveşte activitatea de cercetare, ea a început înainte de înscrierea la doctorat. „Ca să fiu admisă, în dosarul de candidatură am inclus şi un proiect de cercetare, în baza căruia ei m-au admis. A trebuit să fac activitate de cercetare să văd ce material există în arhivele româneşti şi aveam doi ani de cercetare înainte de acest moment şi câteva articole publicate”, a adăugat Elena. Articolele tinerei cercetătoare, publicate in Revista “Valahian Journal of Historical Studies” a Centrului pentru Cercetarea Istoriei Relaţiilor Internaţionale şi Studii Culturale “Grigore Gafencu” din Târgovişte, se află în topul articolelor descărcate de pe internet în 2011, realizat de Central and Eastern European Online Library. Tot în domeniul cercetării, din această lună Elena reprezintă România într-un proiect internaţional, desfăşurat de Institutul Alexanteri din Helsinki. “Am fost înscrisă la seminariii acolo şi ei au văzut care sunt domeniile mele de interes. Am fost contactată pentru o colaboarare pe o perioadă de şase luni. În general lucrez de aici, pentru că tratez un caz românesc şi am nevoie de arhive româneşti”, povesteşte Elena.

“Istoricii nu au unde să se manifeste”

Ea spune că există destule de descoperit în documente, dar cei care îşi asumă acest drum trebuie să fie conştienţi că locurile de muncă sunt în număr limitat. „Văd că există o întreagă generaţie de istorici în formare, cum sunt şi eu. Avem nevoie de timp, de îndrumare. Din ce văd eu în arhive sunt multe lucruri de descoperit. Din punctul de vedere al şanselor de reuşită personală, discuţia e diferită. Pentru că într-o societate este loc puţin pentru istorici. Ei nu au unde să se manifeste”, spune cu regret Elena. Cât despre viitor, dâmboviţeanca îşi doreşte să poată alege. „Nu cred că titlul de doctor îţi deschide vreo uşă. Sper ca atunci când voi termina programul de doctorat să pot alege: ori învăţământ preuniversitar, ori cercetare, pentru că e greu să le faci pe amândouă”, mărturiseşte tânăra care îşi împarte timpul între serviciu, studii şi cercetare.