Târgovişte

articolul anterior articolul urmator

Elevii care s-au aflat în microbuzul groazei, consiliaţi psihologic. Amănuntul care le-a salvat viaţa VIDEO

1
11 Jun 2021 12:16:26
Autor: Corina Slămnoiu

Un groaznic accident a avut loc, joi dimineaţa, chiar înainte de ora 8.00, pe DN 71 Târgovişte - Sinaia, în dreptul localităţii Aninoasa. Şoferul unui microbuz închiriat de Primăria Aninoasa pentru transportul elevilor a fost implicat în accident. În acel moment, în microbuz se aflau 9 elevi.

În urma impactului cu un autoturism VW Passat, şoferul microbuzului, dar şi un însoţitor, angajat al firmei de transport pe post de mecanic, au murit.
 
De vină pentru producerea accidentului, spun poliţiştii, ar fi şoferul de pe microbuzul şcolar, care nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcţiei de mers, către stânga, intrând în coliziune cu un autoturism. După impact, microbuzul s-a răsturnat, iar şoferul şi însoţitorul copiilor au rămas încarceraţi şi au decedat din cauza rănilor grave. 
 
„Din primele cercetari s-a stabilit ca un conducator auto de 64 de ani, în timp ce conducea un autovehicul destinat transportului de persoane (microbuz), către o unitate de învăţământ de pe raza localităţii Aninoasa, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcţiei de mers către stânga şi ar fi intrat in coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani. În urma impactului, doua persoane au decedat, respectiv conducătorul microbuzului, un bărbat de 64 de ani, şi un pasager, însoţitor al copiilor, in vârsta de 60 de ani”, a precizat IPJ Dâmboviţa.
 
Totodata, cei 9 elevi au fost transportaţi la spital pentru a fi examinaţi medical însă niciunul nu este grav rănit.
 

„I-am găsit pe toţi conştienţi, stabili hemodinamic. Doi prezentau câteva escoriaţii minore. Sunt în regulă, în afara pericolului, doar speriaţi”, a declarat dr. Ruxadra Chealfă, de la SAJ Dâmboviţa.
 
Elevii din mcirobuz proveneau din localitatea Săteni şi erau transportaţi la Şcoala din Aninoasa. 
 
Microbuzul de transport a fost închiriat de Primăria Aninoasa pe perioada anului şcolar de la firma Alivan.  Reprezentanţii administraţiei locale au precizat că elevii vor fi consiliaţi psihologic pentru a scăpa de trauma prin care au trecut.
 
„Au trecut printre cadavre sfârtecate, au văzut sânge mult şi toate aceastea au reprezentat un şoc pentru cei mici. Vom oferi conisiliere psihologică oricât va fi necesar, pentru că vrem să îi ajutăm pe copii. Mai trebuie precizat că elevii au scăpat cu viaţă pentru că aveau centura de singuranţă”, declarat reprezentanţii Primăriai Aninoasa. 
 
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, faptă prevazută de art. 192 din Codul Penal şi vătămare corporală din culpă, faptă prevazută de art. 196 din Codul Penal.
 
Poliţiştii efectuează în continuare cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului de circulaţie.
 

Centura le-a salvat viaţa elevilor

„Din nefericire, şoferul microbuzului şi însoţitorul copiilor şi-au pierdut viaţa în accident şi gândurile noastre se îndreaptă către familiile îndurerate ale acestora. Colegul nostru, domnul Soare Gheorghe, un om în adevăratul sens al cuvântului, a asigurat copiii la urcarea în microbuz, punându-le centurile de siguranţă, fapt care i-a şi salvat, evitând o tragedie de proporţii. Cu durere în suflet aflăm acum că acesta este printre îngeri, devenind îngerul păzitor al acestor elevi. Dumnezeu să îi odihnească”, a precizat primarul comunei Aninoasa, Vlăduţ Niculae. 
 
Vă mai recomandăm şi:
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Profirica Popescu
11.06.2021, 19:38:47

Si guvernantii vor sa muncim pana la 70 de ani! Ce reflexe mai avea individul ala de 64 de ani?!?

Modifică Setările