Evaluare Naţională 2022. Premieră pe ţară la Dâmboviţa: lucrările vor fi corectate la calculator. „Câştigăm timp“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
bacalaureat adevarul

Judeţele Dâmboviţa şi Călăraşi vor fi locaţii pilot pentru testarea unui sistem nou de corectură a lucrărilor naţionale - Evaluare Naţională, respectiv Bacalaureat. Vorbim de o corectură la distanţă, un fel de corectare digitalizată, prin care profesorii din cele două judeţe scanează şi încarcă într-un „cloud” lucrările, iar altcineva le corectează din faţa calculatorului.

Practic, testele vor fi rezolvate pe hârtie, ca şi până acum, apoi vor fi scanate în faţa elevilor şi corectate digital. După ce vor fi scanate vor fi transmise pe o platformă în sistem securizat către evaluatori. Profesorii vor primi lucrările anonimizate pentru a fi corectate în format electronic. Nici evaluatorul 1, nici evaluatorul 2, nu se cunosc între ei.

Corectarea lucrărilor se va face digital la Evaluarea Naţională în Dâmboviţa şi la Bacalaureat în Călăraşi.

„Vor fi scanate lucrările şi încărcate într-un cloud. Încărcăm online toate lucrările, avem scannere pe care le primim printr-un program finanţat de Banca Mondială, performante şi uor de utilizat. Nu e nevoie de plimbarea lucrărilor ca anii trecuţi. Pe elevi nu îi afectează în niciun fel. Eu cred că evoluăm, este un pas înainte. Dacă lucrurile merg bine cu piloatarea în cele două judeţe, se va extinde la nivelul întregii ţări”, a declarat pentru „Adevărul“ prof. Ileana Nicolaescu, inspector general al ISJ Dâmboviţa.

Nu au fost anumite criterii pentru alegerea celor două judeţe, spune secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, prof. Sorin Ion, din Dâmboviţa. S-au căutat însă două judeţe medii, atât ca numărul elevilor, cât şi în privinţa rezultatelor obţinute an de an. 

„Pentru copii nu se schimbă nimic. Evaluarea se va face la fel, doar partea procedurală e diferită. Dâmboviţa şi Călăraşi le-am ales ca fiind judeţe medii, ca populaţie şi ca şi clasament în topurile naţionale. Dacă funcţionează mai bine transmiterea lucrărilor, extinem la nivel naţional. Eliminăm, astfel, riscul de a se cunoaşte între ei cei doi evaluatori, pentru a se corecta independent evaluarea. Pe deasupra câştigăm şi timp între corecturi”, spune prof. Sorin Ion.

Ministrul Educaţiei a precizat că pe viitor îşi doreşte să extindă digitalizarea Evaluării Naţionale şi a BAC-ului pentru toată ţara.

Media generală la Bcalaureat 2021, în Dâmboviţa, a fost de 65.65%, faţă de media la nivel naţional - 69.80%. La Evalurea Naţională, rata de promovabilitate a fost de 76,90%.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Bacalaureat 2022. S-a dat startul la înscrierile pentru examenul de maturitate

Rezultate Bacalaureat 2021 Dâmboviţa. Rata cumulată de promovare înainte de contestaţii şi câte medii de 10 au fost obţinute

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite