Expoziţie de mozaicuri cu „Mari artişti români” la Teatrul „Tony Bulandra” Târgovişte, pentru Festivalul BABEL F.A.S.T. 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Programul festivalului va începe zilnic la ora 18:00 cu spectacole desfăşurate pe Platoul Prefecturii şi Centrul Vechi al municipiului, iar serile vor debuta cu spectacole pe scenele Teatrului „Tony Bulandra” din Târgovişte
Programul festivalului va începe zilnic la ora 18:00 cu spectacole desfăşurate pe Platoul Prefecturii şi Centrul Vechi al municipiului, iar serile vor debuta cu spectacole pe scenele Teatrului „Tony Bulandra” din Târgovişte

Teatrul „Tony Bulandra” Târgovişte îşi întâmpină publicul cu o expoziţie inedită în cadrul Festivalului Artelor Spectacolului din Târgovişte - BABEL F.A.S.T. 2016.

Intitulată „Mari artişti români”, expoziţia este compusă din 20 de mozaicuri superbe, alcătuite cu mult talent după imaginile stilizate ale unor monştri sacri ai scenei româneşti. 

Unii dintre artiştii reprezentaţi au trecut în nefiinţă, precum Toma Caragiu, Ştefan Iordache, Gheorghe Dinică, Grigore Vasiliu-Birlic, Jean Constantin, Nicu Constantin, Colea Răutu, Mircea Albulescu în timp ce alţii sunt încă slujitori energici ai artelor dramatice, cum sunt Radu Beligan, Florin Piersic, Tamara Buciuceanu şi Draga Olteanu Matei. 

Portretele fac parte din colecţia „Dr. Nicolae-Ioan Vrâncean” şi sunt semnate de artiştii plastici braşoveni Andrea Szentkiralyi şi Tudor Aşciu.

Expoziţia este realizată cu sprijinul Asociaţiei AVV şi poate fi vizitată gratuit în fiecare zi la sediul Teatrului „Tony Bulandra” de pe Bulevardul Regele Carol I, nr. 43 din Târgovişte.

BABEL F.A.S.T. - Festivalul Artelor Spectacolului Târgovişte, ajuns la cea de-a VI-a ediţie, se desfăşoară între 4 şi 12 iunie a.c. în Târgovişte. 

Evenimentul este organizat de Teatrul „Tony Bulandra” Târgovişte, cu susţinerea Consiliului Local, a Primăriei Târgovişte şi a Institutului Cultural Român. 

Vor participa invitaţi din peste 47 de ţări, printre care: România, Portugalia, Germania, Franţa, Algeria, Iran, Cehia, Danemarca, Polonia, Rusia, Belgia, Irak, Marea Britanie. 

Programul festivalului va începe zilnic la ora 18:00 cu spectacole desfăşurate pe Platoul Prefecturii şi Centrul Vechi al municipiului, iar serile vor debuta cu spectacole pe scenele Teatrului „Tony Bulandra” din Târgovişte.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite