Târgovişte

articolul anterior articolul urmator

FC Argeş - Chindia, remiză albă. Popa a ratat un penalti. Săndoi: „Dacă am fi marcat, cred că balanţa se înclina la final în favoarea noastră”

0
26 Sep 2021 09:01:22
Autor: Corina Slămnoiu
Daniel Popa a ratat un penalti. FOTO: AFC Chindia / : Gabriela Neacşu
Daniel Popa a ratat un penalti. FOTO: AFC Chindia / : Gabriela Neacşu

Formaţia FC Argeş a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Chindia Târgovişte, într-un meci din etapa a zecea a Ligii 1.


"Cred că a fost un joc echilibrat, iar rezultatul este echitabil. Totuşi, a existat un moment cheie în timpul jocului, când am ratat lovitura de la 11 metri. Dacă am fi marcat, cred că balanţa se înclina la final în favoarea noastră. Se întâmplă şi la case mai mari. Nu pot să fiu supărat pe Daniel Popa, etapa trecută a marcat de două ori şi ne-a adus victoria cu Farul. Ne-am confruntat cu serioase probleme de lot pentru această partidă. Suntem pe un trend bun, nu am primit gol de patru meciuri oficiale. Mă bucur că am reuşit să redevenim echipa din campionatul trecut, o echipă foarte incomodă pentru orice adversar", a declarat antrenprul Chindiei, Emil Săndoi. 

În minutul 26, Daniel Popa (Chindia) a ratat un penalti acordat pentru un fault în careu. Lovitura a fost apărată de Croitoru.
 
FC Argeş: Croitoru – Tofan, J. Miguel, Turda (Piţian ’81), Muşat – Meza Colli, Raynov (I. Şerban ’82) – Ruan (Honciu ’54), Işfan, Dumitraşcu (De Jonghe ’69) – Arias (Dumitru ’54). Antrenor: Andrei Prepeliţă
 
Chindia Târgovişte: Căbuz – Căpuşă, Celea, P. Iacob, C. Dinu – M. Dulca (Suciu ’65), Kocic – Corbu (Rrumbullaku ’72), M. Şerban (Jipa ’72), Popadiuc – D. Popa. Antrenor: Emil Săndoi
 
Cartonaşe galbene: Raynov ’56, I. Şerban ’90 / M. Şerban ’23, Iacob ‘41
 
Arbitri: Adrian Cojocaru - Mircea Grigoriu, Florian Vişan - George Găman
 
Observator: Nicolae Marodin

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările