Fiica unui bărbat omorât pe zebră de o şoferiţă drogată: „Tăticul meu, mă arde inima în piept de dorul tău. O să-ţi fac dreptate, jur!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fata unui bărbat în vârstă de 57 de ani, care a fost accidentat mortal pe trecerea de pietoni a postat un mesaj pe Facebook în care spune că vrea să-şi răzbune tatăl. Supărarea tinerei este cu atât mai mare cu cât procurorii au decis s-o cerceteze în libertate pe şoferiţa vinovată.

Procurorii au decis să o cerceteze sub control judiciar pentru 60 de zile pe Andreina Bobeică pentru că a ucis un om pe trecerea de pietoni, fiind sub influenţa drogurilor (cannbis şi THC, potrivit Poliţiei).

„Tăticul meu, mă arde inima în piept de dorul tău, să te văd, dar nu mă mai aştepţi. Nu mai am cui să îi zic sarumâna tată. O să îţi fac dreptate, mă jur. Ochii mei din cap, lumina ochilor mei. Cel mai bun tată din lume, nu te mai am. Sper să mă ierţi de acolo de unde eşti dacă ţi-am greşit vreodată, dacă te-am supărat. O să te iubesc până o să pun mâinile pe piept”, a transmis fata victimei.

Ancheta a fost preluată de DIICOT, după ce Andreina Bobeică a recunoscut că deţine droguri de mare risc şi la domiciliul ei din Târgovişte. Poliţiştii au ridicat drogurile găsite.



Accidentul a avut loc, sâmbătă, 16 iunie, pe Calea Domnească din Târgovişte. Din primele date se pare că pietonul, un bărbat, se angajase în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni, deplasându-se pe lângă bicicletă.

Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă. Conducătoarea auto a fost condusă la spital, unde, în urmă efectuării unui test, s-a constatat prezenţa în urină a cocainei şi a THC.

Cu doar 2 zile în urmă, Andreina a postat pe contul de Facebook o fotografie cu un tatuaj în care apare o frunză de canabis, cu mesajul: "Dacă eşti drogul meu atunci vreau supradoză".

FOTO Andreina Bobeică, şoferiţa cercetată de DIICOT

Imagine indisponibilă
Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite