FOTO În noaptea aceasta puteţi observa „ploaia de meteori”. Spre orele dimineţii se poate vedea, în medie, cu ochiul liber, un meteor pe minut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această perioadă este activ curentul de meteori Perseide a cărei activitate va atinge maximum în noaptea de 12 spre 13 august 2019. Societatea Astronomică Română de Meteori (SARM) precizează că numărul de meteori vizibili va fi afectat anul acesta de lumina puternică a Lunii, aflată cu 2 zile înainte de faza de Lună Plină, ceea ce face ca pe parcursul nopţii să fie vizibili doar cei mai strălucitori meteori.

Activitatea curentului Perseide va fi mai intensă, iar meteorii vor putea fi văzuţi mai mult înspre orele dimineţii, odată cu scăderea luminii Lunii şi apropierea vârfului de activitate. 

Acesta este estimat a se întâmpla anul acesta în jurul orei 5 dimineaţa, Ora României, când, conform expertului în curenţi meteorici Peter Jenniskens de la NASA şi SETI Institut, Pământul va întâlni un filament mai consistent de materie lăsată în spaţiu de cometa Swift-Tuttle, cea care generează curentul de meteori Perseide.

Imagine indisponibilă

„Luând în calcul toate aceste elemente legate de curentul Perseide, precum şi aportul adus de activitatea din această perioadă a curenţilor minori delta Aquaride Sud, alpha Capricornide şi kappa Cygnide, estimăm că spre orele dimineţii se poate vedea în medie un meteor pe minut, fiind posibilă şi apariţia de bolizi spectaculoşi care lasă în urma lor dâre luminoase vizibile pentru câteva secunde”, se arată într-un comunicat transmis de Societatea Astronomică Română de Meteori (SARM).

Cei care doresc să observe meteorii Perseidelor o pot face din locuri situate departe de poluarea luminoasă a oraşelor. Meteorii se observă cu ochiul liber, nu prin lunete sau telescoape. Aceştia se pot fotografia folosind un timp de expunere situat între 10 şi 30 de secunde, în funcţie de strălucirea cerului.

Imagine indisponibilă

Se recomandă observarea cerului cu precădere după ora 2 în noaptea de 12/13 august, când lumina Lunii se diminuează, iar radiantul (locul aparent pe cer de unde radiază meteorii, situat în constelaţia Perseus) se ridică tot mai sus pe boltă, odată cu apropierea de maximum de activitate al curentului. 

Cu ocazia activităţii curentului de meteori Perseide, în localitatea dâmboviţeană Runcu se desfăşoară a 27-a ediţie a Taberei Naţionale de Astronomie PERSEIDE 2019, la care participă 37 de observatori ai cerului din Dâmboviţa şi din ţară, între care şi două grupuri de elevi din Bacău şi Bucureşti. 

Evenimentul, derulat pe parcursul a 8 zile, este organizat de Societatea Astronomică Română de Meteori (SARM) şi include o şcoală de vară de astronomie generală şi meteori şi sesiuni de observaţii astronomice susţinute de Valentin Grigore, preşedinte SARM şi Cosmin Sorin Micloş, preşedinte al Asociaţiei Ucenicul Astronom din Miercurea Ciuc.

  

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite