Acţiunea, desfăşurată în cadrul unui proiect finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului, a inclus atât parcurgerea unor trasee montane şi observarea unor monumente naturale (Cascada Urlătoarea, Babele, Sfinxul), cât şi vizitarea unor importante obiective locale, dar de rezonanţă naţională (Crucea Eroilor, Muzeul Cezar Petrescu, Castelul Cantacuzino).
Acţiunile specifice oricărei ture montane (refacerea unor marcaje, ecologizare etc.) s-au derulat încă din prima zi, pe frumosul traseu spre valea Urlătorii.
Într-una din zile, după incitantul concurs de orientare sportivă şi coborârea pe coardă, folosind diferite dispozitive, toţi tinerii au mers în Parcul de aventură Kalinderu unde au participat la alte probe pline de adrenalină (tiroliană, tubing, roller coaster etc.) şi au urcat cu telescaunul până sub poalele Caraimanului de unde au făcut un tur de orizont spre munţii Baiului sau, chiar mai departe, spre Piatra Mare sau Ciucaş.
După 5 zile de vreme superbă, fără ameninţări de ploaie, tinerii au revenit acasă după o cură de “natură, aventură şi cultură” în zona prahoveană a Bucegilor.




Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate