Calea Luminii, o ediţie aşteptată. Au fost aprinse 2021 de lumânări. „Să ne dea Dumnezeu sănătate” FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Calea Luminii, 2021. FOTO: Daniel Dumbravă
Calea Luminii, 2021. FOTO: Daniel Dumbravă

„Calea Luminii”, eveniment unic în ţară, a avut loc şi în acest an, în Săptămâna Mare. Centrul oraşului Târgovişte a fost luminat de 2021 de lumânări au fost aprinse de preoţi şi credincioşi.

Din cauza pandemiei însă, traseul pe care au fost aprinse lumânări a fost mult mai mic, doar de pe treptele Mitropoliei şi până pe platoul Mihai Viteazul.

Preoţi şi credincioşi, cu toţii au aprins lumânări cu gândul la cei trecuţi în nefiinţă. Cele 2021 lumânări au fost aşezate pe un traseu mult mai scurt decât în anii precedenţi, de pe treptele Mitropoliei şi până pe platoul Mihai Viteazul. 

Oamenii au profitat de eveniment şi au ieşit în număr mare din case. Cei mai fericiţi au fost cei mici şi elevii. Cei din urmă au aprins o lumânare şi cu gândul la examenele pe care le vor da în scurt timp.

„ Mi s-a părut mai frumos anul trecut atunci că nu era distanţare. Nu erau nici măştile. M-am rugat şi să treacă mai repede pandemia, să încep şcoala. Mă aşteaptă un examen la anul”, ne-a spus un elev de clasa a VII-a.

Video credit. Daniel Dumbravă

„Să ne dea Dumnezeu sănătate”, s-a rugat o fetiţă de doar 4 ani.

Evenimentul a avut toate aprobările necesare şi a fost unul paşnic.

„Se respectă distanţarea socială, se respectă regulile, am văzut oameni cu măşti, oameni care păstrează distnaţa. Ne-am rugat ca totul să fie bine şi să scăpăm de această pendemie” 

Evenimentul, unic în ţară, are loc în fiecare an în Săptămâna Patimilor şi a fost iniţiat în urmă cu 22 ani de pictorul târgoviştean Mihai Şerbănescu.  Anul acesta "Calea Luminii" a ajuns la ediţia cu numărul 22

„După 22 de ediţii, după ce am trecut prin multe ploi, vânt, furtună şi totul s-a făcut neîntrerupt, ne dăm seama că cerul ne iubeşte. Atunci singur că nu am decât o reverenţă în faţa celor care pun umărul la această întâmplare din Târgovişte, Calea Luminii”, a declarat, la eveniment, Mihai Şerbănescu, autorul acestui proiect.

Atmosfera celor 2021 de lumînări de pe ,,Calea Luminii", aşezate în jurul statuii lui Mihai Viteazul, din paiaţa cu acelaşi nume, a fost completată de un fundal muzical de excepţie – Doina - intrepretata de regretatul interpret de muzică folk Lorin Stănescu.

calea luminii


Calea Luminii, 2021. FOTO: Daniel Dumbravă

calea luminii


Calea Luminii, 2021. FOTO: Daniel Dumbravă

calea luminii
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite