Crucea de pe Caraiman a fost resfinţită. Istoria monumentului realizat de Regele Ferdinand şi Regina Maria FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sfintire cruce caraiman

Construcţia „Crucii comemorative a eroilor români din Primul Război Mondial”, cunoscută ca şi Crucea de pe Caraiman, a fost iniţiată de Regele Ferdinand I şi Regina Maria ca omagiu adus eroilor care şi-au jertfit viaţa în Războiul de Reîntregire.

La vremea respectivă, mobilizând un număr mare de tineri, Societatea Cultul Eroilor a avut o contribuţie importantă la lucrările desfăşurate între anii 1926 şi 1928. 

O parte dintre traversele metalice şi materialele de construcţie au fost transportate cu funicularul Schiel până la Staţia, iar de acolo  de carele cu boi ale oamenilor din zonă (în principal, Sinaia, Buşteni sau Poiana Ţapului, dar se cunosc şi nume ale unor oameni din Pietroşiţa care au lucrat în zonă). 

Crucea de pe Caraiman are înălţimea totală de 39,3 metri (din care 8,35 metri are soclul de piatră) şi o deschidere a braţelor orizontale de circa 15 metri.  

Ca urmare a demersurilor pe care Alexandru Dan Bartoc le-a făcut în anul 2013, acest monument a fost desemnat de către Guinness World Records ca fiind cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan. 

sfintire cruce caraiman
Imagine indisponibilă

Practic, ea nu este amplasată pe un vârf, ci în Şaua Caraiman, la altitudinea de 2291 m şi este vizibilă de pe toată valea Prahovei (normal, zona montană) şi din multe puncte ale masivului Bucegi.

Monumentul a fost reabilitat de Ministerul Apărării Naţionale cu fonduri europene în perioada 2016-2018, după ce acesta a fost trecut de la Municipalitatea Buşteni la acest minister. Lucrările au durat în total 11 luni şi s-au desfăşurat în ultimele trei veri. Vopseaua veche a fost curăţată, iar structura metalică a fost acoperită cu un strat anticoroziv, au fost montate lămpile electrice şi instalaţiile interioare de iluminat şi a fost realizată instalaţia de ventilaţie în subsol. La interior au fost amenajate săli de expoziţii. La etaj, prin imagini, este rememorată construcţia monumentului, iar la parter este amenajată o expoziţie dedicată Primului Război Mondial, eroilor neamului şi bătăliilor de pe Valea Prahovei.

Luni, 30 noiembrie 2020, ora 12, în cadrul unui ceremonial militar şi religios, a avut loc resfinţirea acesteia. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Nifon, Arhiepiscop şi Mitropolit, însoţit de Părintele Vicar Arhiepiscopal.

sfintire cruce caraiman
sfintire cruce caraiman
sfintire cruce caraiman
sfintire cruce caraiman
sfintire cruce caraiman
Imagine indisponibilă
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite