Târgovişte

articolul anterior articolul urmator

FOTO Preţ „de pus în ramă” pentru merele de Voineşti: „Marfa va costa dublu faţă de anul trecut”

3
30 Sep 2020 06:10:59
Autor: Corina Slămnoiu

Merele de Voineşti nu vor fi deloc o marfă accesibilă în această toamnă. Grindina şi lipsa precipitaţiilor din cursul anului au făcut ca preţul fructelor să explodeze, astfel că vom avea un record al preţului merelor.

Din ceea ce spun producătorii de pe Valea Dâmboviţei, cel mai mare bazin pomicol din ţară, nu cantitatea este problema, ci calitatea. Fructe sunt destule, însă de proastă calitate, ceea ce explică şi creşterea preţului, spun producătorii. 
 
Cea mai mare parte a merelor va ajunge la industrie, adică gemuri, dulceţuri, alcool, însă banii pe care producătorii îi vor obţine nu le ajung nici să-şi acopere investiţia.
 
„Anul acesta a fost unul foarte greu. După nişte precipitaţii sub formă de grindină în lunile mai-iunie, a urmat o secetă prelungită care a făcut ca fructele noastre să sufere în mare măsură. Nu au crescut suficient, sunt depreciate cantitativ. Unele au început să se strice chiar în pom. Din cauza asta, mulţi producători sunt afectaţi şi nu pot vinde marfa. Sunt zone în care producţia a fost afectată 100%, dar sunt şi producători care nu au fost afectaţi deloc, nici de secetă, nici de grindină. Partea bună din toată această situaţie este că preţul va fi unul mare, unul record, pentru că nefiind fructe vandabile în zonă, marfă va fi vândută la un preţ dublu faţă de anul trecut”, ne-a spus Claudiu Popa, horticultor şi viceprimar al comunei Voineşti.
 
Există şi câţiva producători care ori nu au fost afectaţi, ori au fost doar puţin şi care acum beneficiază de necazul altora.
 


 
„Ne-am confruntat cu o secetă pedologică, secetă care nu s-a mai înregistrat de ani buni la noi. Producţia este diminuată din cauza lipsei de apă, dar sperăm ca precipitaţiile din iarnă să refacă apa din sol. Noi, în zona Staţiunii Voineşti, nu am fost atât de afectaţi ca în restul judeţului”, spune Daniel Comănescu, directorul Staţiunii Pomicole Voineşti.
 
Producătorii îşi vând fructele la stradă, expuse într-o frumoasă tarabă improvizată în faţa porţii. Spun că le pare rău de cei care au fost afectaţi de grindină, însă preţul de anul acesta mai compensează puţin din amărăciune.
 
 
„În zona mea nu a căzut grindină, dar nu a plouat. Dacă plouă aveam mere şi mai multe şi mai frumoase. Preţul la tarabă merge în funcţie de client, dar pornesc de la 3 lei. Avem şi la 2 lei”, spune Irina Chiţu, producător de mere din Voineşti
 
Anul acesta sunt toate şansele să mâncăm mere din afara ţării şi mai ales elevii prin programul mărul în şcoli. Este şi prima oară când ar putea fi justificat, fiindcă producţia, din câte se pare, e cu mult mai mică faţă de necesarul de fructe.
 

Vă recomandăm să mai citiţi:

 
FOTO An excelent pentru Frumosul de Voineşti. „Merele noastre se caută pe piaţă. Avem de muncă şi avem calitate“
 
În patria „frumosului de Voineşti“, elevii primesc mere din Polonia. „Nu au spaţii de depozitare cu atmosferă controlată“
 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

kitty kat
30.09.2020, 11:13:05

O så manance romanii mere din Polonia etc...si mai ieftine. Deci care-i baiu, neicå?

c m
30.09.2020, 14:59:58

In fiecare an milogii din Voinesti, Dambovita, se plang de productia mica. Anul acesta vine cu comentarii viceprimarul, care uita sa recunoasca, ca daca primaria nu declara la directia judeteana calamitatea, taranii nu vor primii nimic de la stat ca deaspagubire. Asta s-a intamplat in fiecare an. Exista in zona o asociatie din care face parte si primarul numit "Gamba", din care face parte si e Presedinte chiar Directorul Directiei Agricole Dambovita, care are un siloz de stocare construit pe fonduri UE, dar nu are terenuri. Cine nu e cu el , este impotriva si deci nu beneficiaza de nimic. Nici ajutoare UE, APIA sau de stat. Intr-un cuvant in acea comuna nu exista oameni cinstiti, ci numai escroci, mincinosi, snapani, analfabeti si nesimtiti.

+1 (1 vot)
imacandi
30.09.2020, 16:51:37

acum 2 luni se vb de faptul ca avem o recolta record de fructe mai ales mere acum o dati cotita.cine draq sa mai inteleaga ceva

Modifică Setările