FOTO De ce a renunţat România la tancurile ruseşti T72? Colonelul Ifim Trofimov: „Rusiei i-ar trebui mai puţin de 12 ore să ne cucerească”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România nu doar că nu şi-a respectat angajamentul faţă de NATO, de a investi în fiecare an câte 2% din PIB pentru modernizarea armatei, dar a luat decizii, de-a lungul vremii, care au îngropat definitiv „scutul ţării”.

Exemplul cel mai concret s-a petrecut la Târgovişte, între 2011-2004, în cea mai modernă şi utilată unitate militară din România, unde s-a renunţat la 30 de tancuri de origine rusească T72, în valoare de multe zeci, poate sute de milioane de

euro

image

, pentru că nu suntem în stare să fabricăm muniţie care să şi explodeze.

T 72 este un fel de legendă pentru tanchişti. Era considerat cel mai bun tanc pe care l-a avut România. În primul rând, puterea de fugă era superioară celorlalte maşini de luptă. Tunul avea calibrul 125 mm, foarte puternic. Avea o capacitate de trecere a obstacolelor superioară celorlalte tancuri şi drept dovadă, el este folosit şi acum de trupele ruseşti de infanterie. Multă vreme nici nu s-a vrut să se afle despre faptul că România chiar deţine astfel de armament.

image

„La vremea respectivă a fost un tanc net superior celorlalte. Tancurile T 72 pe care le-am avut, mai exact cele 30 de tancuri, au fost aduse în Târgovişte în 1978. Au fost fabricate tot în acelaşi an, dar au fost ţinute la secret. Eu am făcut Şcoala Militară între 1978 – 1981, am învăţat tancurile şi nici măcar nu auzisem de T 72. Deci, cu Şcoala Militară am învăţat tancul până la ultimul şurub. Ştiam totul despre tancuri, mai puţin de T 72. Prin ‘84 abia, când am fost la Făgăraş la un curs de comandant de companie, am văzut doar silueta acestui tanc. Era acoperit de o prelată. Nu ne-au lăsat să îl vedem”, ne-a spus colonelul în rezervă Ifim Trofimov, fostul comandant al Batalionului 1 Tancuri "Vlad Ţepeş", din Târgovişte.

„Fiecare dintre noi, în meseria noastră, avem nişte satisfacţii. Când am aflat că am fost detaşat la Târgovişte am fost mândru. Dar această satisfacţie nu a durat foarte mult când am aflat în ce mare rahat ne aflam”, colonelul în rezervă Ifim Trofimov, fostul comandant al Unităţii de Tancuri de la Târgovişte.

Secretul T 72

„T 72 este şi acum o armă redutabilă”, spun tanchiştii, iar armata rusă încă îl foloseşte. De altfel, ţări precum Polonia, Ucraina sau Croaţia au şi ele în dotare astfel de tancuri. „T 72 rămâne în continuare un tanc performant. Este capabil să se lupte şi astăzi fără nicio problemă. În decembrie ‘89, tancurile T 72 de la Târgovişte au făcut două drumuri la Bucureşti. Au participat la revoluţie. Dacă am lua 30 de tancuri din oricare alt tip, nu ar face faţă la un drum atât de lung. Atât de bune sunt. Faţă de celelalte tipuri, T 75, T55, TR 800, TR 85 etc, au mers excelent pe şinele lor. Celelalte aveau nevoie de reparaţii permanente”, ne explică fostul comandant al Unităţii de Tancuri de la Târgovişte. 

Drept răsplată, România le-a luat pe toate de la Târgovişte şi le-a depozitat undeva la marginea Capitalei. Cinci dintre ele însă, au fost salvate şi trimise la Piteşti, cu tot cu simulatorul de tragere.

„Le-am debarcat undeva în Voluntari, iar la ieşire din Bucureşti există un centru de depozitare şi probabil că acolo sunt şi astăzi. Din cele 30 de bucăţi, 5 am reuşit să le duc la Piteşti. Generalul de Brigadă Ilie Gâţă era şi inspector pentru arma tancuri. L-am sunat şi i-am spus că e păcat să ducem T 72 la Bucureşti. Am dus la Piteşti inclusiv simulatorul de tragere. Restul au rămas în Bucureşti şi ruginesc în continuare”, crede Trofimov. 

image

 

De ce a renunţat România la tancurile sale?

România a produs de-a lungul anilor mai multe modele de tancuri. Niciunul însă, nu a ajuns la performanţele lui T 72. În 2001, la Târgovişte erau garate nu mai puţin de 108 tancuri, iar acum mai sunt extrem de puţine.

„Problemele astea nu au fost discutate când eram în activitate şi nici măcar acum nu sunt. După fiecare tragere, în poligon, se face asanarea, curăţarea de muniţia neexplodată. La un moment dat am mers cu un T 72 în poligon şi am avut câteva trageri. Am observat, după doi ani, că toate proiectilele de 125 mm pe care le-am găsit erau de T 72, neexplodate. Am făcut legătura târziu. Această muniţie nu era bună. Nu exploda. La muniţia de infanterie suntem buni, dar la muniţia pentru tunul de 125 cred că am dat-o în bară. Eu cred că s-a renunţat la tanc pentru că muniţia fabricată de noi nu era bună, nu exploda”, este de părere colonelul în rezervă.

Nu doar că nu a făcut ceva pentru folosirea în continuare a utilajelor, dar Ministerul Apărării a fost la un pas să le vândă cu 80.000 de euro bucata, pentru ţările arabe. Asta, în condiţiile în care, la vremea respectivă, mai exact în 2003, MapN a plătit pentru reabilitarea TR 85 M1, tanc de origine românească, între 1,4 – 1,8 milioane de euro/bucata.

„Dacă îl duceai la fier vechi luai mai mult, având în vedere că are vreo 45 de tone, oţel de calitate. După ce au trecut comisiile eu m-am înteresat. Una era a unui general din MApN, care se ocupa cu tranzacţii dubioase. El zicea că le duce în Israel, dar cred că erau pentru state arabe. Era un preţ de râs, în condiţiile în care armata a plătit milioane de euro pentru modernizarea unor tancuri româneşti pentru aducerea TR 80 la TR 85M1, cu instalaţiile pe care le are. T 72 era mult mai scump şi mai performant”, ne-a dezvăluit fostul comandant al celei mai galonate unităţi de tancuri din România.

România, vulnerabilă în faţa unui posibil inamic, precum Rusia

Un secret, pe care militarii din vechile şcoli de armată îl aflau de la şefii lor, era acela că Rusia poate cuceri România în doar 12 ore, terestru. Pe calea aerului, timpul ar fi scurtat considerabil.

„În primul rând nu trebuia să renunţăm la acest tanc pentru că aveam oameni instruiţi pentru el. Chiar şi în zilele noastre, pentru eventualii adversari, eram înscrişi acolo în cartea tehnică. Sună altceva 30 de bucăţi de T 72 decât 30 de bucăţi de TR 55. Aveam altă carte de vizită.  Dacă ai armată, trebuie să ai şi o armă. Tancul, deocamdată, este cea mai importantă armă a trupelor terestre. Noi nu putem să vorbim de o armată capabilă să se confrunte cu un inamic de talia Rusiei, dar  pentru  mândria noastră, pentru siguranţa noastră, trebuie să avem o armată capabilă de anumite acţiuni. La momentul ăsta suntem buni pentru demonstraţii. Să luăm steagul şi să defilăm. Atât. De o confruntare reală suntem zero barat. Dacă ruşii ne-ar ataca, nu le-ar lua mai mult de 12 ore să ajungă la Bucureşti. Dacă ar folosi avioanele, timpul s-ar scurta considerabil. Poate formalităţile de la aeroport ar dura ceva”, este concluzia sumbră a colonelului în rezervă Ifim Trofimov, fostul comandant al Batalionului 1 Tancuri "Vlad Ţepeş", din Târgovişte.

„La muniţia de infanterie suntem buni, dar la muniţia pentru tunul de 125 cred că am dat-o în bară. Eu cred că s-a renunţat la tanc pentru că muniţia fabricată de noi nu era bună, nu exploda” , colonelul în rezervă Ifim Trofimov, fostul comandant al Unităţii de Tancuri de la Târgovişte.
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite