FOTO Variante multiple pentru practicarea schiului de tură în zona Padina-Peştera

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: GEO BADEA, SALVAMONTIST
FOTO: GEO BADEA, SALVAMONTIST

Dacă prima pârtie de schi în Bucegii dâmboviţeni este un proiect prea departe de a fi realizat, în acest moment, iubitorii sporturilor de iarnă trebuie să ştie că potenţialul activităţilor cu caracter outdoor este enorm.

De la peşteri, canioane, trasee de MTB, drumeţii spre Babele, Crucea Caraiman, Omu, Bran-Moeciu la trasee de escaladă sau turism pastoral, zona centrală a Munţilor Bucegi oferă oportunităţi multe.

schi de tura bucegi

„Există, însă, un potenţial fantastic pentru cei care fac schi de tura. Zona şi dispunerea versanţilor se pretează de minune pentru astfel de activităţi. Înainte de a va prezenta variantele de traseu, să înţelegem ce este schiul de tura şi care sunt diferenţele între schiul de tura şi schiul alpin, de pârtie. Schiul de tura este o formă de schi off-piste, care se desfăşoară în afara pârtiilor amenajate şi care presupune deplasarea pe schiuri atât în urcare, cât şi în coborâre, folosind propria forţă, spre deosebire de schiul alpin care foloseşte mijloace mecanizate pentru urcare, axate în cea mai mare parte pe transportul pe cablu”, a declarat penru „Adevărul”, Geo Badea, salvamontist.

CE ESTE SCHIUL DE TURĂ

Schiul de tură este o formă de ski off-piste, care se desfăşoară în afara pârtiilor amenajate şi care presupune deplasarea pe skiuri atât în urcare cât şi în coborâre, folosid propira forţă a schiorului, spre deosebire de schiul alpin care foloseşte mijloace mecanizate pentru urcare, axate în cea mai mare parte pe transportul pe cablu.

„Dispunerea versanţilor şi înclinaţia pantei sunt câteva dintre elementele de bază în practicarea schiului de tură, pantele variind de la plat până la foarte abrupt, diferenţa majoră faţă de schiul alpin fiind posibilitatea de mişcare liberă a călcâielor schiorului, pentru a permite un comfort sporit şi eficienţă în timpul ascensiunii unui versant înclinat. Schiul de tură necesită o bună pregătire fizică, dar şi o bună cunoaştere a traseelor parcurse pe timp de iarnă”, mai spune Geo Badea.

VARIANTE DE TRASEE

În zona Padina-Peştera traseele atât pentru schiul de tură cât şi pentru schiul alpinism sunt multiple.

Variante de trasee:

schi de tura bucegi

- Padina-Şaua Strungă-Vârful Tătaru-Padina

- Padina-Şaua Strungă-Creastă Grănicerilor-coborâre pe Culmea Bătrână-Peştera

- Padina-Şaua Laptici-Vârful Cocora-coborâre pe Plaiul lui Păcală-Padina

- Peştera-Culmea Batra-coborâre spre Şaua Strungă-Padina

- Peştera-Culmea Bătrână-Creastă Grănicerilor-Vârful Omu-coborâre pe Valea Obarsiei (pericol de avalanşă în zona Cascadei Obarsiei!)-Peştera

- Peştera-Valea Obarsiei-Vârful Obârşia-coborâre pe Valea Sugarilor-Peştera

- Peştera-Valea Sugarile-Vârful Călugărului-coborâre pe Faţă Mare-Peştera

- Peştera-Valea Sugarile-Şaua Călugărului-Cabană Babele-Vârful Cocora-coborâre pe Plaiul lui Păcală

schi de tura bucegi

Acestea sunt doar câteva dintre traseele mari care pot fi parcurse de către schiorii  experienţă în domeniu, la care se adaugă şi alte variante de traseu mai mici şi mai la îndemână, pentru cei care nu au suficientă experienţă sau doresc să încerce pentru prima dată acest sport.

„În ceea ce priveşte schi alpinismul competiţional în zona Padina-Peştera, acesta se rezumă de aproape 10 ani, la concursul Bucegi Winter Race, care se desfăşoară în luna martie şi care reprezintă o etapă importantă din Campionatul Naţional de Schi-Alpinism al României”, mai spune Badea.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite