FOTO VIDEO A început cea de-a 51-a ediţie a Crizantemei de Aur. Stan: „Am convingerea că şi la această ediţie vom petrece momente emoţionante”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A început cea de-a 51-a ediţie a Fesivalului Naţional „Crizantema de Aur”, eveniment ce are loc în perioada 18-20 octombrie şi se desfăşoară sub patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO şi sub egida Anului European al Patrimoniului Cultural.

„În anul celebrării Centenarului Marii Uniri, această ediţie a Crizantemei de Aur se constituie şi într-un omagiu a celor care de-a lungul celor 50 de ediţii au făcut din acest festival o adevărată emblemă muzicală a Municipiului Târgovişte. Am convingerea că şi la această ediţie vom petrece momente emoţionante, ca de fiecare dată până acum”, a declarat primarul Cristian Stan.

PROGRAM „CRIZANTEMA DE AUR” - 19 concurenţi se bat pe marele premiu

Ediţia a 51-a a Festivalului „Crizantema de Aur” va fi structurată pe patru mari secţiuni: Concursul de Interpretare, Concursul de Creaţie, Recitaluri extraordinare şi Evenimente asociate festivalului, potrivit organizatorilor. 

Cei 19 concurenţi au fost selecţionaţi în urma a 7 preselecţii regionale, realizate în perioada aprilie-iunie 2018, cu jurii de specialitate, în România şi în Republica Moldova. 

crizantema de aur 2018

Programul pentru zilele de joi şi vineri

Vor avea loc Concursurile de Interpretare şi de Creaţie urmate de micro-recitaluri „Voci de aur ale Romanţei” susţinute de laureaţi ai Festivalului „Crizantema de aur”: Olguţa Berbec (Trofeul 2017), Marian Stere (Premiul I Creaţie 2017), Zorina Bălan (Trofeul 2016), Tudor Bărbos (Premiul I 2016), Domniţa Moroşanu (Trofeul 1993), Bogdan Hrestic (Premiul I 2003), precum şi Jana Gherbovei (Trofeul „Crizantema de argint” 2018) şi George Cojocărescu (Trofeul „Crizantema de argint” 2017). De asemenea, vor avea loc recitaluri extraordinare „Romanţe printre stele” susţinute de Daniela Vlădescu şi Sergiu Cioiu şi recitaluri extraordinare „De la Doină la Romanţă” susţinute de Constantin Lătăreţu şi Paul Surugiu (Fuego).

Imagine indisponibilă

Sâmbătă, 20 octombrie 

Sâmbătă va avea loc Gala Laureaţilor Concursului de Interpretare şi Concursului de Creaţie, dar şi recitalul „Poveste din Bucureştiul de altădată”, susţinut de Miruna Ionescu şi formaţia Valentin Albeşteanu şi concertul extraordinar „Romanţa ne uneşte”, cu participarea unor mari interpreţi şi compozitori de romanţe din România şi Republica Moldova: Matilda Pascal-Cojocăriţa, Gheorghe Turda, Margareta Ivănuş, Constantin Rusnac, Silvia Goncear, Sorin Lupu, Florin Georgescu şi Alina Mavrodin Vasiliu, cu participarea actriţei Daniela Nane („Poeme printre romanţe”) şi a harpistei Cristina Munteanu („Harpa cu romanţe”). Mai participă în concert: Grupul „Doruleţul” condus de Mihail Vlădăreanu şi „bobocii de Crizantemă” Mihaela Beatrice Spiridon (Botoşani) şi Andreea Tican (Chişinău).

Imagine indisponibilă


 

Concurenţii vor fi acompaniaţi de orchestrele „Dor românesc” - dirijor Ştefan Cigu şi

„Romanţa” - dirijor Lucian Vlădescu. Prezentatori vor fi Alexandra Velniciuc şi Octavian Ursulescu.

Organizatorii acestei ediţii sunt Primăria şi Consiliul Local Municipal Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte, în colaborare cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, cu Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, cu Uniunea Muzicienilor din Moldova, în co-producţie cu Televiziunea Română şi în parteneriat cu Radio România.

Comercializarea biletelor a început la 1 octombrie, la casele de bilete ale teatrului târgoviştean. Festivalul are un buget de 980.000 de lei (800.000 de lei de la Consiliul Local Municipal Târgovişte, 100.000 de lei din partea Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi 80.000 de lei din partea Ministerului Culturii şi identităţii Naţionale.

Imagine indisponibilă

„Romanţa ne uneşte”

Organizatorii Crizantemei de Aur au pregătit pentru anu acesta şi un program naţional de concerte intitulat „Romanţa ne uneşte”, sub patronajul CNR UNESCO. Concertele se desfăşoară în zone istorice din România şi Republica Moldova, în perioada 18 octombrie - 15 decembrie 2018 la Târgovişte, Alba-Iulia, Chişinău, Iaşi, Craiova, Constanţa şi Bucureşti. 

Programul este destinat promovării Romanţei - gen muzical de patrimoniu al culturii naţionale şi se desfăşoară cu implicarea laureaţilor Festivalului „Crizantema de aur”, alături de alţi mari interpreţi de romanţe din România şi din Republica Moldova.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite