FOTO VIDEO Ultimul potcovar din Runcu: „E o meserie mizerabilă, dar caii au nevoie de anvelope de iarnă“

Laurenţiu Potcovarul

Laurenţiu Vuşcă (53 de ani) este ultimul fierar de la Runcu, localitate aflată la poalele Muntelui Leaota, în judeţul Dâmboviţa. Meseria de fierar este una grea, care necesită energie, pricepere, răbdare şi îndemânare, iar esenţialul este “să baţi fierul cât este cald”, spune bărbatul.

Laurenţiu Potcovarul, aşa cum este cunoscut în sat, este şi angajat, la Heidelberg Cement Fieni. Spune că încă de mic, de la 17 ani, a intrat în atelier cu tatăl său. De atunci nu s-a mai depărtat de ciocan şi nicovală.

Căruţa, indispensabilă la muncile agricole

Prietenia dintre om şi cal a fost şi este una strânsă, mai ales în zonele rurale, acolo unde căruţa este indispensabilă la muncile agricole. Aşa cum maşinile au nevoie de reparaţii sezoniere, şi caii au nevoie de o atenţie deosebită. 

„Şi caii au nevoie de anvelope de iarnă. Potcoavele trebuie schimbate în anotimpul rece pentru a nu aluneca pe gheaţă. Se folosesc potcoave speciale, care nu alunecă, din vidia, un oţel rapid. Nu e de glumit cu potcoavele la cai. Ele se schimbă la sosirea primăverii”, explică fierarul.

„Nu vrea nimeni să îmi fure pâinea”

Aproape 100 de proprietari de cai din Runcu se bazează pe serviciile sale.

„Din păcate nu am cui să transmit acest meşteşug, pentru că cei tineri nu vor să se murdărească pe mâini. E greu, trebuie să baţi tot timpul fierul. Mulţi vor bani care se câştigă uşor şi repede. Am rămas cam singurul potcovar din Runcu. Mai este un puştan în Brebu. E o meserie mizerabilă şi nu o mai caută nimeni. Stai cu mâinile mereu în mizerie, crapă pielea şi este nevoie să dau cu cremă zilnic. Am copii, dar sunt plecaţi în străinătate. La noi în comună nu vrea nimeni să îmi fure pâinea. Eu am învăţat de la tata meserie, de la 17 ani. Mi-a plăcut să învăţ şi nu m-am lăsat. Mi-a plăcut mie, nu m-a obligat nimeni”, spune bărbatul. 

Pe lângă potcovit, Laurenţiu făureşte şi unelte necesare în orice gospodărie: topor, sapă, cazma etc.

Cât a fost flăcău, potcovarul Laurenţiu n-a lăsat şcoala de-o parte. „M-am ţinut şi de şcoală. Am făcut seralul şi m-am şi angajat. Mergeam în paralel şi cu şcoala, şi cu serviciul. Acum muncesc în atelier în fiecare zi, după program, în afară de zilele de sărbătoare, că suntem creştini. Lucrez la 3-400 de grade, ca să se poată modela fierul. Potcovăria era o meserie de bază în trecut. Acum a ajuns mai de nimic. Negociem cu toţi clienţii. Nu au bani toţi, dar mai aduc produse. Orium, cu 10 lei se face gata calul”, mai spune bărbatul.