GALERIE FOTO Dansul Căluşului, transmis cu sfinţenie la Odobeşti, din tată în fiu

Pe ei nu îi îndeamnă nimeni să poarte costumul tradiţional românesc. Pentru ei, „La Blouse Roumaine” este o expresie necunoscută, însă, de câteva ori pe an îmbracă cu mândrie costumul de căluşar şi le aduc oamenilor, potrivit tradiţiei, belşug, sănătate şi veselie. Vorbim despre căluşarii din comuna dâmboviţeană Odobeşti, care transmit dansul din generaţie în generaţie, fiind singurii din judeţ care mai păstrează tradiţia.

Căluşul se dansează la Odobeşti în fiecare an, în ziua de Rusalii, dar şi în a doua zi, de Sânziene, acolo unde tinerii şi bătrânii merg din poartă în poartă. Dansatorii au credinţa că obiceiul alungă spiritele rele şi chiar vindecă anumite boli. Pentru binefacerea lor, gazdele le dau dansatorilor apă, usturoi şi bani, pentru că dansul este aducător de ploaie, de bogăţie în hambare, alungă relele,  duhul-boală şi  Ielele.

Încă din Evul Mediu, obiceiul Caluşului a uimit prin măiestria dansului şi frumuseţea costumaţiei, fiind recunoscuşi ca emblema şi nota distinctivă a românilor. 

Căluşul aduce bunăstare şi sănătate

În Odobeşti, un grup de 24 de persoane, de la 3 ani la 58 de ani, toţi înrudiţi între ei, merg din poartă în poartă, din sat în sat, unde, însoţiţi de lăutari, joacă şi cântă, iar oamenii cred în puterea magica a ritualului. Femeile fură de la brâul căluşarilor fire de usturoi sau pelin pe care le folosesc la nevoie, ca leacuri, şi îşi dau copiii pentru a fi jucaţi în horă pentru a creşte puternici şi sănătoşi.

Căluşarii sunt aşteptaţi cu porţile deschise şi cu găleţi de apă în mijlocul curţii, în jurul cărora joacă. Apa este dată apoi la animale şi tot cu ea sunt stropite plantele. „Mutul” este biciuit simbolic, pentru a-şi plăti păcatele. Conducătorul primeşte patru fire de usturoi, pentru îndepărtarea relelor.  

Vătaful, cel mai de “temut” dansator

Conducatorul cetei, vătaful, este cel care conduce şi supraveghează întrega ceremonie. Este recunoscut ca cel mai bun şi iut de picior jucător.  Odată ales, vătaful devenea un personaj sacru, respectat şi temut, considerându-se că are o “putere magică asupra Căluşarilor.  Acesta trebuie să fie familiarizat cu toate Tainele Caluşului, cunoscător al descântecelor, farmecelor şi vrăjilor pe care nu are voie să le dezvăluie nimănui, decât viitorului vataf. Transmiterea poziţiei se face de la vătaf la vătaf, constituind în sine o formă de moştenire.

Nu se munceşte luni

Tradiţia spune că luni, în ziua de sânziene, nimeni nu are voie să muncească pământul pentru că va fi trăsnit.

După ce au terminat de colindat tot satul, dar şi câteva sate din împrejurimi, călăşarii se strâng la o cârciumă unde se omenesc cu mici şi bere, în muzică lăutărească. Mâine (luni)  se vor strânge din nouo şi vor merge in poartă în poartă. Duminica viitoare are loc „Spargerea Căluşului”, care se va petrece la intersecţia dintre principalele drumuri ale satului şi în apropiere de cârciumă. Se cântă, se dansează şi toată suflarea participă la eveniment.