Târgovişte

articolul anterior articolul urmator

Intrare gratuită la cele mai frumoase muzee din Târgovişte, unele dintre ele, unice în România

0
17 May 2021 15:40:13
Autor: Corina Slămnoiu

Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Complexul Naţional Muzeal "Curtea Domnească" Târgovişte, oferă acces gratuit marţi, 18 mai 2021, în toate muzeele aflate în administrarea instituţiei de cultură.

Anual, la data de 18 mai, este sărbătorită Ziua Internaţională a Muzeelor. Astfel, pot fi vizitate gratuit următoarele muzee: Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul de Istorie, Muzeul „Vasile Blendea”, Muzeul de Artă, Muzeul „Casa Romanţei”, Casa Atelier “Gheorghe Petraşcu”, Muzeul de Etnografie şi Folclor Pucioasa, Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi, Casa Atelier “Gabriel Popescu” din Vulcana Pandele, Casa Memorială I. L. Caragiale, Expoziţia "Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri "Ferdinand I" la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România", Muzeul Etnografic "Prof. Dumitru Ulieru" Pietroşiţa.
 
Totodată, se va relua şi serviciul de ghidaj în Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Muzeul „Casa Romanţei”, Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi, Casa Atelier “Gabriel Popescu” din Vulcana Pandele, iar în data de 18 mai 2021, ghidajul va fi oferit gratuit.
 
Accesul în muzee se va face cu respectarea regulilor sanitare impuse de autorităţi pentru combaterea pandemiei COVID-19.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările