Judo. Daniel Natea a terminat pe locul 5 la Grand Prix-ul de la Tbilisi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniel Natea a fost ieri după-amiază foarte aproape de a intra în posesia medaliei de bronz la Grand Prix-ul de la Tbilisi. Judoka de la CSA Valleriana Târgovişte a ratat la mustaţa locul 3 al podiumului, în cadrul categoriei +100 de kilograme,  după ce a fost învins într-una dintre finalele mici ale concursului de georgianul Levani Matiashvili.


În disputa pentru intrarea în ultimul act al întrecerii, sportivul antrenat de Iulian Crăciun a fost depăşit de Adam Okruashvili, un alt reprezentant al ţării gazdă. Până la disputa pentru intrarea în finală, judoka sibian a trecut în primul tur al turneului de azerul Vakhtangi Bitiev.

Clasarea pe locul 5 l-a dus pe Natea să contabilizeze alte 60 de puncte în clasamentul mondial. La finalul întrecerii, Iulian Crăciun a rămas cu un gust amar după ce sibianul a scăpat printre degete medalia de bronz.

„Locul 5 ocupat de Daniel este unul mulţumitor. În schimb, rămân la părarea că se putea mai mult la acest Grand Prix extrem de puternic. Dacă sportivul nostru era puţin mai atent cu Matiashvili ar fi putut obţine o clasare pe podium. Am încredere deplină în Daniel că în turneele următoare va lupta mult mai bine, fapt care îl va face să intre şi în posesia unei medalii”, a declarat antrenorul său, pentru sportdambovitean.ro.

Concursul de la Tbilisi a fost adjudecat de Adam Okruashvili, după ce l-a depăşit în finală pe rusul Anton Krivobokov. Pentru Natea urmează la sfârşitul săptămânii participarea la Grand Prix-ul de la Samsun (Turcia).

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite