La un an de la cumpărarea de către Invest Nikarom, Mechel Târgovişte înregistrează vânzări mai mici cu 50%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La Târgovişte, compania a revenit la vechiul său nume, Combinatul de Oţeluri Speciale (COS) Târgovişte şi-a redus în 2013 pierderile cu peste 60%

Miercuri s-a împlineit un an de când firma Invest Nikarom, controlată de doi cetăţeni ruşi, a preluat de la gigantul Mechel cele şase combinate din România la preţul modic de 230 de lei (52 de euro). Lucrurile nu au mers deloc bine nici pentru oameni, dar nici pentru noii patroni.

Aşa se face că COS Targoviste (COS), fostul Mechel Targoviste, a înregistrat anul trecut vânzări de 430,5 milioane lei (97,7 milioane

euro

image

), jumătate faţă de nivelul din 2012, iar pierderile au coborât de 2,6 ori, la 39,1 milioane lei (8,9 milioane euro).

Compania a consemnat în 2012 vânzări de 959,1 milioane lei şi pierderi de 104 milioane lei. Pierderile au fost cauzate în principal de activitatea operaţională, de unde combinatul a înregistrat pierderi de 35,4 milioane lei (8 milioane

euro

image

), de 2,3 ori sub rezultatul negativ din 2012, de 81,5 milioane lei, potrivit Mediafax. 

Datoriile au urcat cu 14% anul trecut, la 614,1 milioane lei, de la 538 milioane lei la începutul exerciţiului

financiar

image

, potrivit rezultatelor financiare preliminare transmise, luni, de COŞ Târgovişte Bursei de Valori Bucureşti (BVB). 

Mechel Târgovişte a făcut parte din grupul rus Mechel, care a anunţat în luna februarie a anului trecut că a vândut activele din România către firmă Invest Nikarom, deţinută de Viktor Chumakov şi Svetlana Chumakova Svetlana, ambii cu cetăţenie rusă. 

Ce se vede la un an de la preluare? 

După achiziţie, combinatele au intrat, rând pe rând în insolvenţă. Ulterior, angajaţii au reclamat că n-au mai primit salariile şi au ieşit, tot rând pe rând, în stradă. Atât la Târgovişte, cât şi la Oţelul Roşu, dar şi la Câmpia Turzii. Angajaţii au blocat drumurile de mai multe ori pentru că nu şi-au primit salariile. De asemenea, au avut loc mai multe runde de disponibilizări. Pentru anumite entităţi se văd, însă, o serie de rezultate. 

La Târgovişte, compania a revenit la vechiul său nume, Combinatul de Oţeluri Speciale (COS) Târgovişte şi-a redus în 2013 pierderile cu peste 60%, la 39,1 milioane de lei. Însă asta a venit cu costul reducerii cifrei de afaceri la jumătate, până la 430,5 milioane de lei. Firma a revenit la vechiul nume. Invest Nikarom controlează compania printr-un offshore din Cipru, Mazur Investments, care deţine 86,6% din

capital

image

. Un pachet de 8,92% aparţine SIF Oltenia, 0,42% este deţinut de persoane fizice, iar statul român, prin AAAS are 4,04% din acţiuni.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Factură de criză: Energia pentru industrie s-a scumpit cu 40%, iar COS Târgovişte a ajuns să consume 1% din cât consumă toată ţara

Producţia de oţel se îndreaptă spre minimul din 2009, dar energia pentru industrie este cu aproape 40% mai scumpă. În cei aproape cinci ani de criză, adică de la începutul anului 2009, cel mai dificil pentru România după căderea Lehman Brothers, şi până în primul semestru al acestui an, preţul energiei pentru industrie s-a majorat cu circa 38%, după cum arată datele publicate de la Eurostat.

COS Târgovişte investeşte în tehnologie, dar uită de greutăţile oamenilor Întreprinderea COS Târgovişte a încheiat instalarea, autorizarea şi punerea în funcţiune a unei noi staţii de compresoare pentru producerea de aer comprimat, necesar la funcţionarea optimă a utilajelor specifice producţiei de oţel. 

COS TÂRGOVIŞTE reia producţia de oţeluri. În luna septembrie sunt realizate primele loturi

După relansarea în luna februarie şi stabilizarea pe tendinţă de creştere a producţiei de ţaglă, COS Târgovişte (fost Mechel) inră în pâine. Începând din această lună, COS Târgovişte readuce în gama oţelurilor realizate şi sortimentele de oţeluri de calitate superioară, precum oţel carbon, oţeluri slab aliate, aliate şi aliate cu nichel.

Autorităţile au făcut rost de bani pentru plata salariilor muncitorilor de la Mechel

Muncitorii de la Mechel Târgovişte îşi vor primi, în cel mai scurt timp, restanţele salariale. Autorităţile au făcut demersuri la Bucureşti pentru a plăti din Fondul de Garantare, creanţele pentru 9 companii cu probleme. În total, peste 1100 de muncitori îşi vor primi banii.

„Viitorul” Laminorului de la Brăila s-a decis la Târgovişte. Combinatul va fi închis şi toţi angajaţii vor pleca acasă

Ruşii de la Invest  Nikarom, care au preluat toate combinatele din România, vor pune lacăt pe Laminorul de la Brăila. Anunţul a fost făcut de şefii companiei, la Târgovişte, acolo unde liderul de sindicat, Constantin Iarca, a fost chemat la discuţii.

FOTO PROTEST Muncitorii concediaţi de la Mechel nu şi-au primit drepturile de 4 luni. Astăzi au strigat demisia Guvernului

Muncitorii de la Mechel Târgovişte, concediaţi în luna februarie a acestui an au protestat astăzi, în faţa Prefecturii Dâmboviţa, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile compensatorii şi nici celelalte drepturi pe care le aveau. Peste 200 de persoane au scandat împotriva Guvernului şi a patronilor ruşi, care în opinia lor nu vor decât să distrugă cel mai mare combinat din ţară.

Mai puteţi citi: Se fac recrutări pentru primul combinat social din ţară, de la Câmpia Turzii. Ministrul Muncii este aşteptat mâine, la Cluj Primul combinat social din ţară, cel de la Câmpia Turzii, începe selecţia viitorilor angajaţii, anunţă Daniel Don, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj. Mâine va avea loc o conferinţă de presă pe această temă la care este aşteptat şi ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu. Factură de criză: Energia pentru industrie s-a scumpit cu 40%, iar COS Târgovişte a ajuns să consume 1% din cât consumă toată ţara Producţia de oţel se îndreaptă spre minimul din 2009, dar energia pentru industrie este cu aproape 40% mai scumpă. În cei aproape cinci ani de criză, adică de la începutul anului 2009, cel mai dificil pentru România după căderea Lehman Brothers, şi până în primul semestru al acestui an, preţul energiei pentru industrie s-a majorat cu circa 38%, după cum arată datele publicate de la Eurostat. COS Târgovişte investeşte în tehnologie, dar uită de greutăţile oamenilor Întreprinderea COS Târgovişte a încheiat instalarea, autorizarea şi punerea în funcţiune a unei noi staţii de compresoare pentru producerea de aer comprimat, necesar la funcţionarea optimă a utilajelor specifice producţiei de oţel. COS TÂRGOVIŞTE reia producţia de oţeluri. În luna septembrie sunt realizate primele loturi După relansarea în luna februarie şi stabilizarea pe tendinţă de creştere a producţiei de ţaglă, COS Târgovişte (fost Mechel) inră în pâine. Începând din această lună, COS Târgovişte readuce în gama oţelurilor realizate şi sortimentele de oţeluri de calitate superioară, precum oţel carbon, oţeluri slab aliate, aliate şi aliate cu nichel. Autorităţile au făcut rost de bani pentru plata salariilor muncitorilor de la Mechel Muncitorii de la Mechel Târgovişte îşi vor primi, în cel mai scurt timp, restanţele salariale. Autorităţile au făcut demersuri la Bucureşti pentru a plăti din Fondul de Garantare, creanţele pentru 9 companii cu probleme. În total, peste 1100 de muncitori îşi vor primi banii. UPDATE Explozie la Combinatul de Oţeluri Speciale din Târgovişte, cinci angajaţi au fost răniţi Cinci angajaţi ai Combinatului de Oţeluri Speciale din Târgovişte au fost răniţi în urma unei explozii care a avut loc, luni, la una dintre oţelării, doi dintre ei fiind transportaţi la Spitalul de Arşi din Capitală, iar ceilalţi trei la Spitalul Judeţean din Târgovişte, arată Mediafax. „Viitorul” Laminorului de la Brăila s-a decis la Târgovişte. Combinatul va fi închis şi toţi angajaţii vor pleca acasă Ruşii de la Invest Nikarom, care au preluat toate combinatele din România, vor pune lacăt pe Laminorul de la Brăila. Anunţul a fost făcut de şefii companiei, la Târgovişte, acolo unde liderul de sindicat, Constantin Iarca, a fost chemat la discuţii. Mechel Câmpia Turzii va concedia 148 de angajaţi Administratorul judiciar al combinatului Mechel Câmpia Turzii, care a intrat în insolvenţă în luna aprilie, a dispus disponibilizarea a 148 dintre cei circa 360 de angajaţi ai societăţii, a anunţat de liderul de sindicat, Ioan Pascu. FOTO PROTEST Muncitorii concediaţi de la Mechel nu şi-au primit drepturile de 4 luni. Astăzi au strigat demisia Guvernului Muncitorii de la Mechel Târgovişte, concediaţi în luna februarie a acestui an au protestat astăzi, în faţa Prefecturii Dâmboviţa, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile compensatorii şi nici celelalte drepturi pe care le aveau. Peste 200 de persoane au scandat împotriva Guvernului şi a patronilor ruşi, care în opinia lor nu vor decât să distrugă cel mai mare combinat din ţară. EXCLUSIV FOTO VIDEO Protestatarii de la Mechel Oţelu Roşu au reuşit să discute cu conducerea combinatului. Salariile peste cel puţin 45 de zile Deşi a venit de la Buzău pentru a-şi susţine colegii protestatari, liderul sindical Gheorghe Butica de la Sindicatul Ductil Steel Buzău nu a putu să le spună oamenilor când îşi vor primi salariile

Citeste mai mult: adevarul.ro/economie/afaceri/mechel-1_530394b6c7b855ff5674a6ba/index.html

Citeste mai mult: adevarul.ro/economie/afaceri/mechel-1_530394b6c7b855ff5674a6ba/index.htmlMai puteţi citi: Se fac recrutări pentru primul combinat social din ţară, de la Câmpia Turzii. Ministrul Muncii este aşteptat mâine, la Cluj Primul combinat social din ţară, cel de la Câmpia Turzii, începe selecţia viitorilor angajaţii, anunţă Daniel Don, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj. Mâine va avea loc o conferinţă de presă pe această temă la care este aşteptat şi ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu. Factură de criză: Energia pentru industrie s-a scumpit cu 40%, iar COS Târgovişte a ajuns să consume 1% din cât consumă toată ţara Producţia de oţel se îndreaptă spre minimul din 2009, dar energia pentru industrie este cu aproape 40% mai scumpă. În cei aproape cinci ani de criză, adică de la începutul anului 2009, cel mai dificil pentru România după căderea Lehman Brothers, şi până în primul semestru al acestui an, preţul energiei pentru industrie s-a majorat cu circa 38%, după cum arată datele publicate de la Eurostat. COS Târgovişte investeşte în tehnologie, dar uită de greutăţile oamenilor Întreprinderea COS Târgovişte a încheiat instalarea, autorizarea şi punerea în funcţiune a unei noi staţii de compresoare pentru producerea de aer comprimat, necesar la funcţionarea optimă a utilajelor specifice producţiei de oţel. COS TÂRGOVIŞTE reia producţia de oţeluri. În luna septembrie sunt realizate primele loturi După relansarea în luna februarie şi stabilizarea pe tendinţă de creştere a producţiei de ţaglă, COS Târgovişte (fost Mechel) inră în pâine. Începând din această lună, COS Târgovişte readuce în gama oţelurilor realizate şi sortimentele de oţeluri de calitate superioară, precum oţel carbon, oţeluri slab aliate, aliate şi aliate cu nichel. Autorităţile au făcut rost de bani pentru plata salariilor muncitorilor de la Mechel Muncitorii de la Mechel Târgovişte îşi vor primi, în cel mai scurt timp, restanţele salariale. Autorităţile au făcut demersuri la Bucureşti pentru a plăti din Fondul de Garantare, creanţele pentru 9 companii cu probleme. În total, peste 1100 de muncitori îşi vor primi banii. UPDATE Explozie la Combinatul de Oţeluri Speciale din Târgovişte, cinci angajaţi au fost răniţi Cinci angajaţi ai Combinatului de Oţeluri Speciale din Târgovişte au fost răniţi în urma unei explozii care a avut loc, luni, la una dintre oţelării, doi dintre ei fiind transportaţi la Spitalul de Arşi din Capitală, iar ceilalţi trei la Spitalul Judeţean din Târgovişte, arată Mediafax. „Viitorul” Laminorului de la Brăila s-a decis la Târgovişte. Combinatul va fi închis şi toţi angajaţii vor pleca acasă Ruşii de la Invest Nikarom, care au preluat toate combinatele din România, vor pune lacăt pe Laminorul de la Brăila. Anunţul a fost făcut de şefii companiei, la Târgovişte, acolo unde liderul de sindicat, Constantin Iarca, a fost chemat la discuţii. Mechel Câmpia Turzii va concedia 148 de angajaţi Administratorul judiciar al combinatului Mechel Câmpia Turzii, care a intrat în insolvenţă în luna aprilie, a dispus disponibilizarea a 148 dintre cei circa 360 de angajaţi ai societăţii, a anunţat de liderul de sindicat, Ioan Pascu. FOTO PROTEST Muncitorii concediaţi de la Mechel nu şi-au primit drepturile de 4 luni. Astăzi au strigat demisia Guvernului Muncitorii de la Mechel Târgovişte, concediaţi în luna februarie a acestui an au protestat astăzi, în faţa Prefecturii Dâmboviţa, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile compensatorii şi nici celelalte drepturi pe care le aveau. Peste 200 de persoane au scandat împotriva Guvernului şi a patronilor ruşi, care în opinia lor nu vor decât să distrugă cel mai mare combinat din ţară. EXCLUSIV FOTO VIDEO Protestatarii de la Mechel Oţelu Roşu au reuşit să discute cu conducerea combinatului. Salariile peste cel puţin 45 de zile Deşi a venit de la Buzău pentru a-şi susţine colegii protestatari, liderul sindical Gheorghe Butica de la Sindicatul Ductil Steel Buzău nu a putu să le spună oamenilor când îşi vor primi salariile

Târgovişte

Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite