La Ciocăneşti se va construi un teren de golf

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La iniţiativa Primăriei Ciocăneşti consilierii judeţeni au votat favorabil pentru mărirea intravilanului respectivei localităţi cu circa 900 hectare.

A fost necesară această modificare, susţine primarul Marin Păun, datorită numărului mare de cereri pentru construcţia de locuinţe, dar şi pentru a facilita accesul în zonă al investitorilor. Noutatea absolută este că pe o suprafaţă de peste 250 hectare se va amenaja un teren de golf. Ideea este mai veche de cinci ani, dar până acum nu a putut fi materializată.

De menţionat că localitatea Ciocăneşti se află la aproximativ 25 kilometri de Bucureşti, iar comuna, prin pădurile şi lacurile pitoreşti, favorizează dezvoltarea turismului dar şi practicarea golfului ca sport de agrement. Localitatea dispune de forme de relief, vegetaţie, specifice unei astfel de activităţi. „Vrem să facem ceva pentru comuna noastră. Suntem la câţiva paşi de Bucureşti dar nu am reuşit să scăpăm de sărăcie şi ca să faci asta, nu poţi decât atrăgând investitori importanţi pentru a ieşi din anonimat şi a aduce ceva bani la buget”, ne-a spus Marin Păun, primarul comunei Ciocăneşti.

Oamenii din localitate nu au nimic împotriva noului, împotriva acestui proiect de înfiinţare a unui teren de golf pe pământurile lor. Nu pricep cum se practică acest sport dar sunt dispuşi să înveţe dacă este nevoie şi de serviciile lor. „Nu vedeţi cum sunt vremurile? Trebuie să faci bani din orice. Trebuie să te adaptezi rapid, altfel pierzi. Cu agricultura nu mai merge deloc. Măcar cu sportul ăsta care se cheamă golf să facem ceva treabă”, ne-a mărturisit nea Nicu, un localnic.

Amenajarea terenului de golf va începe, cel mai probabil, în câteva luni.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite