Lucruri mai puţin ştiute despre Catedrala Notre Dame din Paris, care l-ar surprinde chiar şi pe Quasimodo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Încoronarea lui Napoleon în Catedrala Notre Dame din Paris Foto getty image

Catedrala Notre Dame din Paris este o capodoperă a arhitecturii gotice şi una dintre cele mai emblematice locuri din toată Franţa. În jurul acestei clădiri maiestuoase s-au ţesut numeroase povestiri celebre.

Dacă aţi citit romanul sau aţi vizitat Parisul, aţi putea spune că ştiţi multe despre Notre Dame. Cu toate acestea, există detalii secrete care au făcut catedrala un loc plin de legende.

Potrivit Bright Side edificiul este cea mai cunoscută catedrală gotică din lume şi rămâne una dintre cele mai vizitate destinaţii din capitala franceză. 

image

© karkozphoto / depositphotos   © PATRICK ANIDJAR/AFP/East News  

Clădirea, rescrisă de mai mulţi arhitecţi

Construirea catedralei a durat aproape două secole şi a necesitat intervenţia mai multor arhitecţi. Din păcate, după Revoluţia Franceză, catedrala a fost avariată. Atunci, un arhitect pe nume Eugène Viollet-le-Duc a început să o reabiliteze. Din acel moment, clădirea şi-a recăpătat splendoarea şi prestigiul. Multe elemente caracteristice ale catedralei dezvăluie stilul arhitectului. Una dintre părţile cele mai interesante este decorarea apostolilor de pe construcţie. Se poate vedea chiar arhitectul însuşi contemplând creaţia sa. 

image

© Harmonia Amanda / Wikimedia Commons  

Vitralii de vis

O altă atracţie turistică care nu trebuie ratată este vitraliul situat la faţada nordică a Notre Dame. Această fereastră vitrală splendidă are un diametru de 13 metri. Conţine 80 de figuri şi aspecte care aparţin Vechiului Testament, toate în jurul imaginii centrale a Fecioarei Maria.

image


© bogitw / Pixabay  

image

La faţada opusă se regăseşte o altă fereastră de genul acesta, care descrie imaginea lui Hristos şi a Apocalipsei, o adăugare făcută de Viollet-le-Duc în timpul restaurării.

Înaltă de 33 de metri

Arhitectura gotică este cunoscută pentru structurile sale înalte. Creştinii credeau că cu cât se apropiau mai mult de cer, cu atât se apropiau mai mult şi de Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care episcopul Maurice de Sully a a avut ideea, în 1163, de a construi cea mai înaltă biserică a timpului său.

image

© kirkandmimi / Pixabay  

Drept urmare, cel mai înalte punct din  Notre Dame are 33 de metri înălţime, iar în interior pot încăprea şi 9.000 de persoane.

Acoperiş din lemn de castan

Clădirea principală este aoperită de o impresionantă structură din lemn. Constructorii au folosit aproximativ 1.300 de castani, sau 24 de hectare de pădure, pentru a realiza acoperişul.

image

© kirkandmimi / Pixabay

Emmanuel
  

Clopotul lui Notre Dame are un nume - Emmanuel. Acesta cântăreşte 13 tone.

image

© Thesupermat / Wikimedia Commons  

Este a treia cea mai mare catedrală din lume

Deşi cercetătorii cred că biserica este cea mai importantă reprezentare a erei gotice, Notre Dame nu este cea mai mare catedrală. Este pe locul trei după cele din Amiens şi Beauvais.

image

© Pepijntje / Wikimedia Commons   © Thierry80 / Wikimedia Commons  

Punctul zero

În mijlocul pieţei centrale din Notre Dame veţi găsi un cerc gravat pe trotuar. Este împărţit în 4 părţi şi seamănă cu o busolă. Pe el scrie "Punctul zero al rutelor Franţei", pentru că din acel loc au fost numărate toate distanţele din ţară. Dacă staţi în cerc, puteţi fi sigur că staţi exact în mijlocul oraşului Paris.

image

© Quadell /Wikipedia  

 

Alte aspecte ale catedralei

Incendiul de la catedrala „Notre-Dame de Paris” a fost un incendiu violent care s-a declanşat în interiorul catedralei "Notre-Dame de Paris", în seara de 15 aprilie 2019.

Interiorul, împărţit în cinci săli, se întinde pe o lungime de aproximativ 128 de metri, o lăţime de 48 de metri şi o înălţime de aproximativ 33 de metri. Sunt şapte capele pe fiecare parte.

În 1793, în mijlocul Revoluţiei Franceze, 28 de statui ale regilor biblici din catedrală au fost trase cu frânghii şi decapitate de mulţime. 

Prima piatră de fundaţie a clădirii a fost pusă în 1163, şi a fost terminată în 1345, după 182 de ani de muncă.   

Île-de-la-Cité, pe care se află construită catedrala, „stă” peste un fost oraş galo-roman, cunoscut sub numele de Lutetia. Iar catedrala pare să se fi ridicat chiar pe rămăşiţele unui templu păgân.  

Orga din interiorul catedralei avea 8.000 de conducte (unele datau din secolul 18) şi 5 claviaturi, elemente care o făceau cea mai mare orgă din Franţa.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite