Mii ce credincioşi sunt aşteptaţi, astăzi, la Hramul Mănăstirii Nucet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sărbătoare mare la Nucet, de ziua comunei, care pică în aceeaşi zi cu „Izvorul Tămăduirii”. Mii de credinioşi din toate colţurile ţării se vor aduna la "Fântâna de Leac" din Mănăstirea Nucet, la sărbătoarea închinată Maicii Domnului.

Slujba va începe la ora 8.00. După săvârşirea Sfintei Liturghii, va avea loc sfinţirea apei sau Aghiasma mică, la, deja, tradiţionalul loc, intitulat  “Fântâna de leac”, unde, nu doar cu această ocazie, ci şi în tot timpul anului, mulţi pelerini vin, pentru a lua apã sfinţitã. 

    

Biserica Mânãstirii Nucet este un vechi şi cunoscut monument istoric ce a fost ctitorit de către Gherghina Pârcălab, unchiul lui Radu cel Mare, şi de către soţia sa Neaga, fiind edificată pe locul unde Sfântul Nicodim de la Tismana, ori, probabil, ucenici ai sãi au întemeiat Mânãstirea Nucet, aproximativ, în jurul anului 14 00.

image

Jandarmii asigură paza şi ordinea

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa vor asigura ordinea şi siguranţa publică în judeţul Dâmboviţa, urmând să fie prezenţi în zonele unde se vor desfăşura manifestări religioase prilejuite de Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”.

Astfel, jandarmii dâmboviţeni vor asigura măsurile de ordine publică în zona Mănăstirii Nucet şi a bisericilor din municipiul Târgovişte (Micro 6) şi localitatea Pătroaia, care poartă hramul “Izvorul Tămăduirii”. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite