Motivul pentru care un istoric refuză să meargă la Alba Iulia de 1 Decembrie: „Târgovişte, cel mai important oraş istoric al României”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Manifestaţiile dedicate Celebrării Centenarului Marii Uniri de la Alba Iulia vor fi, cu siguranţă, cele mai mediatizate din ţară, pe 1 Decembrie. Istoricul Vasile Lupaşc, cel care şi-a dedicat ultimii ani promovării imaginii domnitorului Vlad Ţepeş în ţară, dar şi peste hotare, prin cărţile sale, spune că Târgovişte este cel mai important oraş istoric al României şi ar trebui să fie sărbătorit cum se cuvine.

„Ziua Naţională la Târgovişte. Este foarte frumos că mergeţi la Alba Iulia! Aşa trebuie! Eu nu merg. Târgoviştea, cel mai important oraş istoric al României, cu Cetatea Basarabilor, cetatea în care au poposit Ştefan cel Mare şi Iancu de Hunedoara, trebuie să fie sărbătorit cum se cuvine, mai ales la 1 decembrie 2018! Nu aş putea pleca de aici, nici măcar pentru a merge la Alba. De foarte mulţi ani sarbătoresc Ziua Naţională la statuia lui Vlad Drăculea”, a precizat  istoricul târgoviştean Vasile Lupaşc, cel care a adus în ţară un manuscris vechi legat de viaţa lui Vlad Ţepeş, care era dosit în bibliotecile din Vatican.

Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă

Istoricul încearcă să atragă atenţia în acest fel asupra faptului că de Ziua Naţională a României autorităţile locale nu îşi apleacă privirea asupra lui Vlad Ţepeş, domnitorul care a băgat spaima în cotropitorii turci şi a apărat ţara şi care, după atâţia ani, continuă să uimeacă prin geniul său militar. Statuia lui Vlad Ţepeş se află în Parcul Chinidiei din Târgovişte.

Domnitorul se omagiat în fiecare an doar de câţiva târgovişteni.

Cine a fost Vlad Ţepeş

Vlad Ţepeş Drăculea (1431-1476) este una dintre cele mai cunoscute figuri de domnitori din Europa de Sud-Est medievală târzie. El a domnit în Ţara Românească în anii 1448, 1456-1462 şi 1476.

Contele "Dracula", a devenit faimos în 1897, în urma apariţiei romanului lui Bram Stoker. Voievodul Ţării Româneşti a încercat să stabilească regimul autoritar după model oriental şi să conducă o cruciadă împotriva Imperiului Otoman. Un alt aspect care i-a atras faima în întreaga Europă a fost metoda prin care îi executa pe trădătorii de neam sau pe duşmani. 

Despre mormântul să nu se ştie nimic sigur.  O teorie lansată de italieni şi estonieni în 2014 arată că mormântul lui Vlad Ţepeş nu se află în România, ci în Italia. Ei au cerut autorităţilor din peninsulă să deschidă mormântul aflat într-o mănăstire din Napoli pentru a verifica ipoteza caracterizată de istoricii români drept hazardată şi nerealistă.

CITEŞTE ŞI:

FOTO Aici a fost ţinut captiv Vlad al III-lea Ţepeş, „Dracula“

Cât de reală este ipoteza mormântului lui Vlad Ţepeş la Curtea Domnească şi în ce loc ar mai putea fi îngropat cel mai sângeros domnitor din istorie

FOTO Americanii de la Universal Pictures, pe urmele lui Dracula, la Târgovişte: „Vampirii sunt chiar sexy”

Vlad Ţepeş, alături de Hitler, Mussolini sau Stalin într-un top al celor mai cruzi lideri din toate timpurile

Ipoteza mormântului din Italia al lui Vlad Ţepeş, desfiinţată de istorici. Explicaţia stemei

Manuscrisul care poate schimba istoria despre Vlad „Dracul” Ţepeş, scris de un episcop papal, obţinut în premieră de un istoric român din Biblioteca Vaticanului

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite