Neechipaţi de munte şi aventurieri pe trasee interzize. Turişti răniţi de grav în munţii Bucegi FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
turisti raniti in muntii bucegi

Salvamontiştii din Dâmboviţa trag un semnal de alarmă, după ce, într-o singură zi, au fost chemaţi să intervină la două accidente grave, care i-au avut progratonişti pe doi turişti neechipaţi corespunzător pentru traseele montane.

Potrivit Salvamont Dâmboviţa, în urma primului apel, salvatorii au fost anunţaţi de un accident petrecut în Cheile Orzei, traseu temporar închis, unde o femeie în vârstă de aproximativ 60 ani căzuse de la aproximativ 3 metri, fiind politraumatizată.

„O echipă de la Baza Peştera s-a deplasat spre locul menţionat ajungând la victimă în aproximativ o oră, împreună cu un echipaj SMURD, iar după o scurtă evaluare s-a constatat faptul că victima prezenta o fractură la nivelul membrului inferior şi o dizlocare a articulaţiei scapulo-humerale, urmând a fi transportată la cea mai apropiată unitate sanitară de către ambulanţă”, au precizat salvatorii.

De asemenea, în Canionul Horoabelor, un traseu nemarcat şi interzis circulaţiei turistice, un bărbat în vârstă de 78 ani avea nevoie de ajutor, după ce s-a lovit rău la cap.

   

Echipa aflată în patrulare preventiv, aflată cel mai aproape de locul mai sus indicat, a fost alertată, ajungând la accidentat în aproximativ 20 de minute.

turisti raniti in muntii bucegi

    

„După o evaluare amănunţită s-a constatat un traumatism cranian cu o plagă deschisă la nivelul scalpului, persoană accidentată fiind conştientă, cooperantă şi orientată temporo-spaţial. Salvatorii au curăţat plaga, urmând a trasporta victima, alături de jandarmii montani veniţi în sprijin, la Baza Peştera de unde a fost predată către un echipaj de ambulanţă”, adaugă Salvamont.

Se pare că ambele persoane erau neechipate corespunzător şi nu au ţinut cont de restricţiile în vigoare pe traseele pe care s-au aventurat.

turisti raniti in muntii bucegi

„Pe această cale dorim să tragem un semnal de alarmă şi să facem conştienţi toţi turiştii de pericolele la care se expun prin exces de zel şi neinformare. Recomandăm turiştilor să respecte indicaţiile  salvatorilor montani referitoare la condiţiile de practicare a traseelor, să fie echipaţi corespunzător, să nu se aventureze pe trasee nemarcate sau închise. Telefoane utile: Salvamont Salvaspeo Dâmboviţa: 0726.686.685. Dispeceratul Naţional Salvamont: 0725.826.668 ( 0salvamont)”

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite