Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie preia ancheta în cazul crimei din Gura Şuţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adriana Fieraru

Procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a preluat, luni, de la colegii lor dâmboviţeni, ancheta în cazul crimei de la Gura Şuţii, în urma căreia un olandez a fost pus sub învinuire pentru omor calificat, agresiune sexuală şi lipsire de libertate.

Biroul de informare şi relaţii publice aduce la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Având în vedere complexitatea cauzei, respectiv elementele de extraneitate, precum şi desfăşurarea cercetărilor pe raza mai multor judeţe, în cursul zilei de astăzi, 23 septembrie 2019, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat în vederea efectuării urmăririi penale dosarul privind uciderea minorei Mihaela-Adriana Fieraru, din localitatea Gura Şuţii, judeţul Dâmboviţa.

Cauza a fost înregistrată iniţial pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, unde a fost dispusă începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1, 2 şi 3 lit. b Cod penal, agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. 1 şi 2 lit. c Cod penal, şi omor calificat, prev. de art. 188-189 Cod penal.

Mihaela-Adriana Fieraru, în vârstă de 11 ani şi 7 luni, a fost dată dispărută vineri seară, după ce nu a mai ajuns acasă de la şcoală. După două zile de căutări asidue, copila a fost găsită moartă pe un câmp din apropierea localităţii Produleşti, judeţull Dâmboviţa, cu lovituri pe corp. Principalul suspect de crimă este un olandez cunoscut ca pedofil, care a reuşit să fugă din ţară înainte să fie pus sub acuzare.

Alerta în legătură cu dispariţia Adrianei Fieraru, o fetiţă de 11 ani, din localitatea dâmboviţeană Gura Şuţii, s-a dat vineri, 20 septembrie, în jurul orei 19.00, când familia ei a anunţat la Poliţie că eleva nu s-a mai întors de la şcoală. Copila venea în fiecare zi pe acelaşi traseu, iar întârzirea li s-a părut părinţilor mai mult decât suspectă.

În imaginile surprinse de camerele de supraveghere amplasate pe unitatea la care învăţa Mihaela Adriana Fieraru, eleva a fost observată părăsind curtea şcolii alături de colegi vineri, 20 septembrie. Fata avea de parcurs un drum de jumătate de oră de mers pe jos de la şcoală până acasă, în Gura Şuţii. Mihaela ar fi trebuit să ajungă vineri, în jurul orei 17.00, iar mama ei spune că o aştepta la poartă.

Fetiţa a apărut ultima oară pe imaginile de pe camerele de supraveghere la ora 17.15, la o distanţă de 350 de metri de locuinţă. Potrivit anchetatorilor, fetiţa a fost ucisă în maximum jumătate de oră de la momentul răpirii, care a avut loc vineri, la ora 17.16 minute. Poliţia a fost sesizată la ora 19.14, atunci când, spun anchetatorii, cu certitudine, minora nu mai era în viaţă.

Tot pe camerele de supraveghere apare şi o maşină închiriată de un cetăţean olandez, devenit ulterior principalul suspect de comiterea teribilei crime din Dâmboviţa.

Poliţiştii din Dâmboviţa au căutat-o pe Adriana de vineri încontinuu prin comuna Gura Şuţii, folosind câini de urmă, drone şi un elicopter, la acţiune participând peste 200 de personae, inclusiv simpli cetăţeni.

Criminaliştii şi procurorii care anchetează cazul crimei de la Gura Şuţii au exclus de prima dată ipoteza ca fata de 11 să fi fost omorâtă de mai mulţi autori. „Totul conduce către un autor singuratic“, afirma Mihai Dincă, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, care a confirmat că printre suspecţi este şi un cetăţean străin.

Iniţial, sesizarea a fost tratată ca o dispariţie, apoi a fost înregistrat la Parchetul Judecătoriei din Găeşti un dosar de lipsire de libertate.

„Au fost foarte multe variante pe care am mers. Nu am exclus nici faptul ca fetiţa să se fi rătăcit şi să fi ajuns din greşeală pe câmpurile din zona respectivă. Am mers, de asemenea, pe toate celelalte variante, inclusiv cea a răpirii acesteia. Au fost desfăşurate activităţi în permanenţă între Parchet, Poliţie şi celelalte forţe implicate, evident cu un benefic şi îmbucurător sprijin atât din partea populaţiei, cât şi din partea unor organizaţii care au câini utilitari sau maşini 4x4“, a declarat procurorul.         

Olandezul, învinuit de omor calificat, agresiune sexuală şi răpire

Principalul suspect în cazul uciderii Adrianei Fieraru, un cetăţean olandez, a reuşit să fugă din ţară imediat după ce ar fi omorât-o pe fată şi ar fi ascuns-o într-un lan de porumb de la marginea localităţii dâmboviţene Produleşti.

Potrivit unor surse judiciare, autorităţile române au reuşit să ia legătura telefonic cu presupusul asasin şi să afle că acesta este fugit din România. La acest moment, anchetatorii fac demersuri pentru aducerea lui în ţară. Sursele citate au menţionat că, la momentul la care au luat legătura cu el, nu aveau probe suficiente împotriva lui pentru a-l reţine.

Oamenii legii din România au reuşit deja să vorbească cu omologii lor olandezi şi au aflat că ar fi vorba despre un bărbat cunoscut ca pedofil, au mai spus sursele citate.

Edil: „A venit la ghici“

„În localitate, a stat 4 minute. El a venit la ghici, nu la ţintă. Putea să fie orice copil, din altă localitate. Putea să fie la Nucet sau Produleşti. Sunt străzi frecventate la ora aceea. A trecut, a luat-o şi a fugit“, a povestit primarul comunei Gura Şuţii, Constantin Dinu.

Poliţiştii l-au supravegheat pe acest cetăţean străin până în momentul în care el a ieşit din ţară, în condiţiile în care ei nu aveau ce să-i facă la momentul respectiv, pentru că fetiţa încă nu fusese găsită moartă, ci figura doar ca un copil dispărut.

Doar pentru că a fost văzut în prejma fetiţei nu îl puteau acuza, spun procurorii, aşa că anchetatorii încearcă acum să confirme existenţa ADN-ului fetiţei în maşina pe care suspectul a închiriat-o.

Autovehiculul a fost găsit la firma de închiriere auto şi a fost indisponibilizat de Poliţie, fiind şi percheziţionat.

Potrivit unor surse judiciare, copila ar fi fost strangulată cu pantalonii pe care îi avea pe ea.

„O audiere de suspecţi nu este făcută, la momentul acesta. El (n.r. – suspectul) a folosit o maşină închiriată din Bucureşti, de la o firmă. Trupul fetei a fost acoperit cu o folie de plastic, din cauza aceasta nu a putut fi găsit, dar prin trecerea elicopterului a fost dezvelit şi a fost găsit de către cei care se aflau în căutare“, a afirmat procurorul.

Probe cu ADN-ul cetăţeanului olandez bănuit că a omorât-o pe fetiţa de 11 ani din judeţul Dâmboviţa, ridicate din locuinţa închiriată de acesta în Bucureşti, au fost trimise la Institutul Naţional de Criminalistică.

Anchetatorii urmează să ceară mandat de arestare în lipsă pe numele olandezului şi ulterior un mandat european de arestare. Aceştia au, la acest moment, informaţii că suspectul se află pe teritoriul Olandei.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite