Târgovişte

articolul anterior articolul urmator

FOTO „Paştele Cailor“, sărbătoarea de binecuvântare a cailor care trudesc pământul

2
6 Mar 2014 15:42:16
Autor: Corina Slămnoiu
După o iarnă în care au stat în grajd, caii sunt scoşi la aer curat, în preajma sărbătorii lor. Primesc „încălţări" noi, adică, potcoviţi, apoi ţesălaţi
După o iarnă în care au stat în grajd, caii sunt scoşi la aer curat, în preajma sărbătorii lor. Primesc „încălţări" noi, adică, potcoviţi, apoi ţesălaţi

Cei mai frumoşi cai pot fi admiraţi, sâmbătă, în cartierul Matei Voievod Sârbi din Târgovişte. Comunitatea bulgară de acolo sărbătoreşte „Paştele Cailor“ sau „Tudoriţa“, eveniment dedicat animalului atât de îndrăgit. Evenimentul este unic în ţară şi are loc în prima sâmbătă din postul Paştelui.

 
Bulgarii din Târgovişte sau sârbii, aşa cum li se mai zice, îşi pregătesc animalele mai ceva ca pentru o delifare pe podium. Cu o zi înainte îi ţesălă şi îi înhămă la cele mai frumoase hamuri.
 
“Paştele cailor” este ziua în care grădinarul bulgar şi calul său, după un obicei străvechi, merg la biserică şi primesc binecuvântarea preotului pentru a fi sănătoşi în anul care urmează. La biserică, preotul binecuvântează animalele cu apă sfinţită iar femeile din sat împart konceta (căluţi din aluat de pâine) pentru sănătate.
 
“Este cea de-a 15 ediţie în istorie, a VI ediţie de când sunt eu primar al Municipiului Târgovişte, de când am înţeles că tradiţiile şi sărbătorile trebuie respectate şi duse mai departe. Este o sărbătoare nu doar a unei comunităţi, ci a românilor în general. Această sărbătoare este o răsplătire a oamenilor şi a animalelor, care de-a lungul anului muncesc pentru a-şi câştiga existenţa”, a declarat primarul Gabriel Boriga.
 
Sărbătoarea îşi are originile seculare în Bulgaria, dar a pătruns şi în România. La noi însă tradiţia se mai respectă azi doar în comunitatea bulgarilor din Târgovişte, în prima sâmbătă din Postul Paştelui. Caii sunt acum binecuvântaţi de preot, pentru a fi sănătoşi în noul an de muncă. “Evenimentul acesta a devenit deja un brand al României. Ambasadorul Bulgariei la Bucureşti va fi prezent aici, vor fi academicieni de la Sofia, lectori şi profesori”, a declarat Vasile Costache, preşedintele Asociaţiei Zaedno a bulgarilor din Târgovişte.
 
Programul evenimentului:
 
-11.00 defilarea cu cai şi căruţe
-11.30 sfinţiera cailor la Biserica Sârbilor
-12.30 startul concursului (paradă, drepsaj şi îndemânare agricolă)
 
După o iarnă în care au stat în grajd, caii sunt scoşi la aer curat, în preajma sărbătorii lor. Primesc „încălţări" noi, adică, potcoviţi, apoi ţesălaţi. Li se agaţă şi o fundă roşie, să nu fie deocheaţi. Puşi, în cele din urmă, la căruţă, care şi ea a fost, la rândul ei, reparată, vopsită, i s-au montat câte două rânduri de scânduri, de-a latul atelajului, în spatele vizitiului, ca să stea astfel toată familia în „vehicul", pe „scăunele" - nevasta şi copiii, îmbrăcaţi în costume populare. Aşa se iese pe poarta casei, în alaiul de căruţe din toată comunitatea. Oameni zâmbitori şi bidivii ţanţoşi, mergând cu toţii spre biserică.
 
Ritual unic în România
 
Evenimentul se ţine an de an, în comunitatea bulgară din cartierul Matei Voievod. Este un obicei „importat", de sute de ani în urmă, din sudul Dunării. Pe bulgăreşte se spune la sărbătoarea asta - „Konski Velikden", însă traducerea „liberă", în limba română este Paştele Cailor.
 
Comunitatea bulgarilor din Târgovişte numără peste 2500 de membri şi are o istorie care începe din 1851. 
 
În această comunitate sunt vreo 200 de cai, cel mult 40 sunt înscrişi la întrecere, în fiecare an. Muncile câmpului vor fi repetate pe „scena" din inima cartierului bulgăresc, chiar în faţa căminului cultural. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Sybil
6.03.2014, 21:05:09

Eu stiam ca Pastele Cailor e atunci cand Pastele ortodox si cel catolic pica in aceeasi zi. In Ardeal, romanii luau caii maghiarilor cand acestia sarbatoreau si-si arau pamantul, iar maghiarii luau caii romanilor cand acestia sarbatoreau, astfel caii trudeau tot anul. Odata la 4 ani , cand sarbatorile se suprapuneau, nimeni nu-si mai lucra pamantul, deci avea si caii paste :)

Sybil
6.03.2014, 21:08:07

am vrut sa spun ca imprumutau caii, nu ca ii furau :)