PDL a şters-o de pe liste, dar ea este în top 1o. Europarlamentarul Oana Antonescu rămâne cu amintiri frumoase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oana Antonescu, în top 10 europarlamentari români
Oana Antonescu, în top 10 europarlamentari români

Top 10 Europarlamentari români a fost realizat pe baza criteriilor calitative care au fost furnizate chiar de către eurodeputaţii români, la cererea „Europeanul.org”, dar şi pe baza datelor şi informaţiilor oficiale europene.

Scopul analizei realizate este acela de a face diferenţa între fapte şi vorbe, între românii care au avut activitate şi „activiştii politici”.

Cea mai importantă dintre activităţile parlamentare este, potrivit opiniei majoritare a europarlamentarilor români, aceea de raportor pentru un raport legislativ, care se transformă, după adoptare, în legislaţie, într-un regulament european sau o directivă europeană. 

În această calitate, un eurodeputat poate influenţa direct legislaţia europeană.  Nu poţi ajunge oricum raportor al Parlementului European (PE). Pentru aceasta, trebuie sa participi la lucrările comisiei şi ale grupului politic din care faci parte, să câştigi şi să păstrezi încrederea acestora. Munca la un astfel de raport poate dura mai mult de un an! Europarlamentarul parcurge întregul proces legislativ, înainte de vot, inclusiv etapa finală, poate cea mai importantă, negocierile între Parlament, Consiliu şi Comisie – aşa-numitul Trialog.

Elena Oana Antonescu rămâne cu amintiri frumoase şi proiecte bine conturate. Dintre toate, cel mai important pare a fi cel apreciat la scenă deschisă de chiar Viviane Reding, comisarul european pentru justitie şi vicepresedinte al Comisiei Europene, acela care prevede drepturi sporite pentru persoanele suspectate şi acuzate în procedurile penale.

Comisia pentru Libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a Parlamentului European a aprobat cu o largă majoritate raportul europarlamentarului PDL Oana Antonescu, privind dreptul persoanelor suspectate şi acuzate de a fi asistate de un avocat în cadrul procedurilor penale. Persoanele suspectate sau acuzate în procedurile penale vor avea dreptul să fie asistate de un avocat înainte de începerea oricărui interogatoriu efectuat de poliţie sau de alte autorităţi de aplicare a legii şi pe parcursul procedurilor penale.

Eurodeputatul (încă) Oana Antonescu părăseşte Parlamentul European cu capul sus. De două ori „raportor” şi de alte cinci ori „raportor alternativ”, activitatea Oanei Antonescu ar fi putut fi pusă în balanţă cu aceea a lui Traian Ungureanu, dar ea nu a fost atât de prezentă la manifestrile electorale ale PDL pe măsura fostului ziarist.

“Dacă ar fi să alcătuiesc o ierarhizare, aş spune că pe primul loc în ordinea importanţei se situează activitatea de raportor al Parlamentului European sau raportor pentru aviz, plin sau alternativ. Rolul raportorului este unul definitoriu în acest caz deoarece el trasează liniile directoare ale raportortului iar prin amendamentele depuse sau modalitatea în care negociază, are o mare influenţă asupra textului adoptat”, a declarat Elena Oana Antonescu pentru Europeanul.org.

Oana Antonescu, europarlamentar PDL, activează în Comisia de Mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară, precum şi în Comisia de Libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a Parlamentului European.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite