Peste 15.000 de dâmboviţeni, fără acte de identitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alegerile europarlamentare bat la uşă, însă autorităţile sunt îngrijorate de numărul  mare de dâmboviţeni care nu au acte de identitate. Numai puţin de 15.000 sunt în tot judeţul.

La categoria "oraşe", locul I la numărul persoanelor fără acte de identitate valabile este ocupat de municipiul Târgovişte, cu peste 2.000 de astfel de cazuri. 

Adrian Ţuţuianu a sous că este dispus să trimită două echipe în teren, pe cheltuiala CJD, şi a întocmit deja o listă cu ziua şi luna în care camerele mobile vor merge în comune pentru a-i determina pe oameni să îşi facă buletine. 

„Avem în judeţ 15.053 persoane fără acte de identitate valabile. Am redus faţă de ceea ce aveam în urmă cu o jumătate de an cam cu 1000 de persoane. Deşi ne deplasăm cu camera mobilă pe teren, azi avem un număr, mâine mai expiră nişte acte de identitate. Avem programat Moroeni – 25 martie, Tătărani – 26 martie, Râu Alb pe 28 martie, Crevedia pe 2 aprilie, Lunguleţu – 3 aprilie. Vă rog să programăm până în data de 20 mai 2014 cât mai multe localităţi. Încerc să fac chiar două echipe, dacă-mi permite partea tehnică. Să nu fiţi de acord să puneţi la dispoziţie o cameră pentru 3-4 ore şi să-i anunţaţi pe cei care vi s-au dat pe listă? Vi s-a dat un plic să-i anunţaţi să vină să le facem poze pentru actul de identitate. Acest lucru priveşte şi alegerile, dar şi alte lucruri cum ar fi drepturile de asistenţă socială. Şi apoi, dacă oamenii sunt amărâţi şi nu au bani să vină la Târgovişte de la 50 de kilometri, de ce nu facem noi minimul efort să-i ajutăm? Nu vă înţeleg! Vă rog să programaţi toate localităţile unde nu a fost camera mobilă. Eu îmi iau măsurile de aici, cheltuiala o face CJD. Faceţi efortul de a vă anunţa oamenii”, le-a spus preşedintele CJD, Adrian Ţuţuianu, primarilor dâmboviţenilor la întâlnirea cu aceştia, ce s-a desfăşurat săptămâna trecută.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite