Pilotul român Titi Aur a primit autorizaţie de construcţie pentru cel mai mare autodrom din Europa, la Crevedia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autodromul va avea un circuit de 1.200 metri lungime şi lat de 12 metri, cu zonă de macadam şi de off-road
Autodromul va avea un circuit de 1.200 metri lungime şi lat de 12 metri, cu zonă de macadam şi de off-road

Visul frumos este pe cale să se împlinească. Celebrul pilot român Titi Aur a primit undă verde pentru demararea lucărilor la cel mai mare şi mai înzestrat centru specializat pentru pregătirea şoferilor din toată Europa, care se va construi la Crevedia, judeţul Dâmboviţa.

Circuitul va avea şi parte de motorsport. Construcţia se va întinde pe 12,5 hectare iar investiţia va depăşi 5 milioane de euro.

"Am dat autorizare de construcţie pentru un circuit auto la Crevedia. Este vorba de campionul naţional Titi Aur, care a  solicitat autorizaţie de construcţie, ceea ce înseamnă că  există intenţii serioase", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa. 

Este vorba de un autodrom care va avea foarte multe dotări pentru conducerea defensivă: zone de acvaplanare, zone cu denivelări, zone de frânări cu aderenţe diferite, un cerc de 80 metri diametru cu diverse suprafeţe de rulare şi multe locuri în care se vor face exerciţii cu maşinile, dar şi un circuit de 1.200 metri şi lat de 12 metri cu zonă de macadam şi de off-road. 

“Acel poligon şi autodrom sau mai exact centru de pregătire, va avea o clădire în care vor fi săli de clase, săli cu simulatoare, locuri în care se pot face cursuri dar şi un loc în care se poate mânca. Va mai avea nişte platouri pe care vom face diferite exerciţii, diferite teste specifice consucerii defensive: controlul maşinii în derapaj, frânarea în condiţii aderenţe diferite, evitări de obstacole care vor ieşi din lateral, vor sări din pământ. Vor mai fi zone umede, zone în care să facem acvaplanare, o rampă care te aruncă în stânga, în dreapta, deci zone în care facem teste ce ţin de control maşinii la limită. Va fi şi o pistă de asfalt dar nu de formula 1 sau 3, ci cu toate condiţiile FIA, dar mult mai scurtă. Pentru că avem cereri de la firme, va fi zonă de macadam dar şi de off-road”, a explicat Titi Aur pentru "Adevărul".

În total, al Crevedia, vor lucra 40 de oameni angajaţi, începând de la pază, instructori, bucătari etc.

Titu Aur este pilotul care deţine recordul all-time de victorii şi titluri de campion. Autodromul se va construi la Crevedia, pe DN1 A înspre Ploieşti, la 7 km de Studiourile Buftea, respectiv la 14 km de centura Bucureştiului.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite