Povestea unui fotbalist care a plecat de la FCM Târgovişte, după o ceartă cu Zotic pentru 200 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Grigore a fost la FCM Târgovişte, iar acum activează la Chindia
Adrian Grigore a fost la FCM Târgovişte, iar acum activează la Chindia

Chindia nu suferă la capitolul tinereţe, ci clar la capitolul valoare. Portarul de mare valoare, Perianu, a plecat la FC Botoşani, Rădoi nu mai e încă de când echipa juca în B, iar cel mai valoros fotbalist venit de la Şcoala lui Gică Popescu, Băluţă, îşi caută viitorul la Viitorul lui Hagi.

A venit în schimb Adrian Grigore, fost la FCM Târgovişte. Nu e cine ştie ce mare speranţă, dar nici nu pot să zic că de lepădat nu e. Cel puţin deocamdată. În interviul acordat pentru sportdambovitean.ro, dă însă nişte pase precise şi suturi violente.

- De ce ai ales să vii la Chindia?

- Mi-am dorit mult să revin. Îmi place acasă, îmi place pe “Eugen Popescu”. Vreau să facem treabă bună şi să promovăm din nou.

- Păi crezi ca aveţi şanse?

- Eu zic că da... Anul trecut am fost în aceeaşi serie, jucam la FCM Târgovişte. Cunosc cât de cât adversarele, în afară de Brazi, nu cred că are cine să ne pună probleme anul ăsta. Eu am fost şi la echipa din Brazi. Ştiu ce jucători sunt pe acolo. Suntem mult peste ei, mă refer la valoarea loturilor.

- Tu de ce crezi că a retrogradat Chindia?

- Cei mari ştiu mai bine, nu ştiu exact, poate că aşa s-a vrut. Din ce am înţeles, nu prea sunt bani de liga a doua.

- Nu sunt bani de promovare sau nu sunt bani de menţinere acum în liga a doua?

- Eu zic că în liga a doua facem faţă fără probleme cu echipa de acum. Din câte am înţeles, nu sunt bani de menţinere. Eu sper să existe resurse financiare pentru promovare.

- Presa locală scrie că te cam ceartă Silviu Dumitrescu. Ce are cu tine?

- Nu cred că ar avea ceva cu mine. Doar că vrea să ajut echipa mai mult. Până acum nu m-a certat, doar că mai strigă din când în când...

- De la FCM de ce ai plecat?

- Am avut câteva oferte, am vrut să fac pasul la o echipă mai bună cu pretenţii, care vrea performanţă. La FCM Târgovişte era pierdere de timp.

- De ce?

- Performanţe nu, bani nu, rezultate la fel.

- Păi patronul zice că vă plătea la victorii. Nu e adevărat?

- Este adevărat, dar victorile cum nu prea erau, luam primele foarte rar.

- Totuşi, ai plecat de la FCM după o relaţie nu prea bună cu cei de acolo. Cine te-a deranjat acolo şi de ce?

- Am avut o discuţie cu domnul Zotic. În rest m-am înţeles foarte bine cu toţi.

- Ce discuţie, poţi să ne zici?

- Am făcut o ruptură prin luna aprilie după meciul cu Conpet. După trei săptămâni m-am dus la domnul Zotic să-i cer o sumă de bani, mai exact 200 de lei, să fac câteva şedinţe de fizioterapie pentru a putea juca la meciul cu Unirea Tărlungeni. Domnul Zotic nu a vrut să-mi dea acei bani. Mi-a reproşat mai multe. Iar eu i-am cerut să mi se dea actele să pot pleca la altă echipă, atâta timp cât nu sunt pe placul dumnealui şi a celor de la FCM.

- Şi ce jucători îţi plac de la Chindia? Cine ar juca în liga a doua fără probleme?

- Răzvan Dobre, Dragoş Pătru şi Marin Vătavu sunt fotbalişti foarte buni.

- Tu ce idol ai ca fotbalist?

- Nu am unul special, Cristiano Ronaldo să zic. Mi se pare cel mai complet fotbalist.

- Pronostic şi goluri la meciul din etapa a doua, cu FCM?

- Sper să fie un meci cu multe goluri date de noi. Şi mai sper să mă aflu şi eu printre marcatori.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite