Preluarea COS Târgovişte de către Guvern, un fâs? Sindicaliştii vor protesta joi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru că Guvernul nu s-a ţinut de cuvânt în privinţa preluării Combinatului de Oţeluri Speciale (COS) Târgovişte, sindicaliştii încep protestele.

Sindicaliştii de la CNS Cartel Alfa – Filiala Dâmboviţa anunţă că joi, 14 ianuarie, în Piaţa Taricolorului din Târgovişte, între orele 12.00 – 14.00, vor avea loc proteste ale salariaţii din sănătate, asistenţă socială, poliţie şi Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte.

Sindicaliştii vor protesta pentru următoarele motive:

a)Politică de austeritate instituită de actualul guvern;

b)Măsurile insuficiente de protecţie sanitară pentru personalul din sănătate şi asistenţă socială  care are grad ridicat de expunere la virusul Covid19;

c)Întârzierea nejustificată a finalizării  procesului de preluare de către stat a COS Târgovişte, în contul creanţelor bugetare; 

d)Creşterea insuficientă a salariului minim care păstrează în zona de sărăcie cca 1,5 milioane de salariaţi;

e)Îngheţare drepturi salariale stabilite prin lege în sectorul bugetar;

f)Îngheţarea creşterii pensiilor în cuantumul stabilit de lege  şi lipsa justiţiei sociale în sistemul de pensii;

g)Îngheţarea creşterii ISR de la 600 lei la 780 lei (indicatorului social de referinţă trebuia să crească de la 01 ianuarie 2021 cu 180 de lei, urmând să ajungă la 1200 lei în anul 2023), rămas  neactualizat de 12 ani;

h)Revizuirea  politicii fiscale care taxează excesiv muncă pentru lucrători; 

i)Lipsa respectului faţă de legislaţia în vigoare a guvernului şi a autorităţilor publice locale şi centrale ( nu s-au acordat beneficiile fiscale de 2500 lei, ce trebuiau acordate personalului expus pe timpul stării de urgenţă, instituite prin OUG 43/2020). 

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat în august 2020, la Găeşti, judeţul Dâmboviţa, că unul dintre scenariile avute în vedere pentru salvarea Combinatului de Oţeluri Speciale (COS) Târgovişte este conversia datoriilor în acţiuni.

"COS Târgovişte este, din punctul nostru de vedere, o fabrică de interes naţional. Am evaluat mai multe scenarii, unul este conversia datoriilor în acţiuni, dacă acest scenariu este fezabil îl vom face, vom merge pe el. Alt scenariu este ca activele funcţionale şi activele acelea care cu adevărat sunt funcţionale şi pot să contribuie la o viitoare companie să fie extrase de acolo în contul datoriei şi împreună cu Fortus Iaşi, de exemplu, că şi acolo avem o situaţie cât de cât similară, să facem o companie deţinută de statul român şi să o pornim

CITEŞTE ŞI:

VIDEO Falimentul bate la uşa Mechel Târgovişte: datorii uriaşe la ANAF şi reorganizare cerută de o firmă care taie fier vechi

  

Protest la COS Târgovişte. Salariaţii acuză „relaţii feudale de muncă şi că actuală administraţie nu este interesată de ieşirea din insolvenţă”

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite