Primarul care vrea să dea în judecată Ministerul Sănătăţii pentru că este obligat la cheltuieli mari cu COVID-ul. „Am renunţat la multe proiecte locale“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Ana Sursa Facebook
Constantin Ana Sursa Facebook

Primarul oraşului Pucioasa, Constantin Ana, trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că la Spitalul Suport Covid Pucioasa s-au terminat stocurile de materiale de protecţie. Edilul spune că, din sursele sale, în judeţul Dâmboviţa nu mai există teste pentru depistarea noului coronavirus.

Primarul Constantin Ana a precizat că de la izbucnirea pandemiei, Spitalul din Pucioasa se ocupă numai de pacienţii Covid, în detrimentul celorlalte categorii de bolnavi, motiv pentru care este decis să recurgă la o soluţie rar întâlnită. Edilul spune că da Ministerul Sănătăţii în judecată, pentru că unitatea spitalicească, ce deservea peste 70.000 de cetăţeni din localităţile din nordul judeţului Dâmboviţa, a devenit peste noapte instituţie medicală suport pentru bolnavii de COVID-19. 

Cu excepţia a 600 de combinezoane de protecţie, afirmă edilul Pucioasei, spitalul nu a primit alt ajutor din partea ministerului, nici măcar nu a fost asigurat necesarul de cadre medicale 

Dimpotrivă, criza pare mult mai accentuată, iar edilul doreşte să pornească cât mai curând demersurile pentru reîntoarcerea spitalului din Pucioasa la atribuţiunile sale iniţiale şi normale, acelea de a răspunde nevoilor medicale pentru toţi cetăţenii din această parte a Dâmboviţei.  

Acum, la Pucioasa, sunt internate 62 de persoane infectate cu coronavirus. La Pucioasa există doar un loc de ATI. Alte şase locuri la ATI sunt la Târgovişte. 

„Marele nostru of este că Spitalul de la Pucioasa a fost nominalizat ca spital-suport Covid fără ca noi să fim consultaţi, fără ca noi să fim părtaşi la această decizie importantă şi fără ca noi să fim sprijiniţi, ceea ce este cel mai grav. În momentul în care Spitalul Orăşenesc Pucioasa a devenit Spital Covid, a plouat cu promisiuni din partea celui mai mincinos minister pe care l-am cunoscut, Ministerul Sănătăţii. 

În tot acest timp, prin spital au trecut sute de persoane infectate cu Covid. Aşa cum ştiţi, procedura, până acum o săptămână, zece zile, era simplă, erai depistat, ajungeai la Infecţioase, dacă nu prezentai probleme foarte mari ajungeai la Spitalul Suport Covid, unde după 14 zile se făceau câte două teste, din două în două zile, până când se constata negativizarea pacientului şi abia atunci era externat”, a spus edilul.

Acum, pacienţii pot ieşi din spital pe proprie răspundere. Edilul din Pucioasa spune că dacă unitatea va rămâne goală vrea să iniţieze procedura de scoatere a spitalului orăşenesc din circuitul unităţilor suport COVID-19.

„Nimeni nu ne poate garanta că astăzi pacienţii care se externează, la cerere, sunt suficient de serioşi şi responsabili încât să stea acasă în restul de zile până la 14, până când se consideră că virusul nu mai e atât de periculos. Un argument este că în acest moment stocurile de materiale de protecţie s-au terminat, nu mai sunt teste în tot judeţul. 

Am ajuns, aşa, să ne jucăm de-a actul medical în condiţiile în care Primăria Pucioasa, care a fost singura instituţie ce a susţinut acest spital în această perioadă, având parţial şi suportul CJD, nu mai este dispusă să cheltuiască niciun ban, nici nu mai avem de unde.

Avem probleme atât cu încasarea taxelor şi impozitelor locale, cât şi cu sumele pe care le-am cheltuit şi nu le-am recuperat cu acest spital. Am renunţat la prea multe proiecte locale, la prea multe investiţii de interes local pentru a susţine acest spital. Este momentul să redevină un spital funcţional”, adaugă Constantin Ana. 

Pe aceeaşi temă: 

 

COVID-19. Hotelul Ceres nu va mai fi centru de carantină. Ce destinaţie va avea 

 

Covid-19: Localnicii din Pucioasa vor primi 5.000 de măşti textile donate de un producător local

 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite