Programul Back to University, derulat de Comisia Europeană în cadrul Universităţii Valahia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
program uvt UE

La sfârşitul săptămânii trecute Universitatea „Valahia” din Târgovişte, prin Facultatea de Ştiinţe Politice, Litere şi Comunicare, a fost gazda unei manifestări în cadrul programului „Back to University” derulat de Comisia Europeană în universităţile din ţările membre ale Uniunii Europene.

Programul îşi propune o serie de întâlniri între repezentanţi ai Comisiei Europene şi studenţii din ţările membre în vederea unei mai bune înţelegeri şi asumări a valorilor, normelor şi principiilor susţinute şi promovate de Uniunea Europeană. 

Întâlnirea, la care au participat studenţii specializărilor Litere, Ştiinţe Politice şi Jurnalism, s-a desfăşurat în noul şi modern campus universitar al Universităţii „Valahia” din Târgovişte în prezenţa prof. Mircea Cojanu, responsabil de politici la Comisia Europeană. 

„În deschidere, decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Litere şi Comunicare, conf. univ. dr. Tomiţă Ciulei a subliniat importanţa unor asemenea întâlniri pe fondul nevoii înţelegerii de către tinerii studenţi a principiilor Uniunii Europene, într-un context politic european destul de complicat, marcat de euroscepticism şi tendinţe centrifuge. În altă ordine de idei, a arătat că dl. Mircea Cojanu este, din punctul de vedere al Universităţii „Valahia” din Târgovişte, cel mai în măsură să fie promotorul programului Back to University, acesta fiind până la începutul anilor 2000 cadru didactic titular al instituţiei târgoviştene, predând şi susţinând prelegeri din sfera ştiinţelor social-politice. Întâlnirea a continuat cu prezentarea d-lui Mircea Cojanu despre consultările publice în elaborarea normelor UE şi o sesiune de întrebări venite din partea studenţilor”, se arată într-un comunicat al UVT.

În finalul discuţiei studenţii participanţi şi-au exprimat dorinţa de a putea aplica pe programe sau proiecte finalizate prin tipuri de intership universitate-comisie, astfel încât ei să poată participa direct, prin vizite la Comisia Europeană, la desfăşurarea activităţilor acestei instituţii.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite