Programul Tomata în Dâmboviţa. Câţi agricultori au reuşit să acceseze fondurile puse la dispoziţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Programul „tomana” în Dâmboviţa. FOTO: DAJ Dâmboviţa
Programul „tomana” în Dâmboviţa. FOTO: DAJ Dâmboviţa

În judeţul Dâmboviţa au fost înscrişi în Registrul de Evidenţă Unic pentru programul Tomata 119 de potenţiali beneficiari.

Faţă de anul 2021, este o creştere mare - cu 70 de cereri a interesului pentru a obţine culturi de tomate în spaţii protejate. 

„Îmbucurător este faptul că tot mai mulţi tineri îşi manifestă dorinţa de a accesa acest program, de cele mai multe ori culturile lor transformându-se în adevărate afaceri, prin investiţiile în modernizarea solariilor şi a sistemelor de încălzire, atât de necesare în contextul schimbărilor climatice la care asistăm. Până în prezent, primele două etape (de verificare administrativă şi de verificarea înfiinţării plantaţiei de tomate în spaţiu protejat) au fost deja derulate”, precizează Direcţia Agricolă Dâmboviţa. 

Opt beneficiari din comunele Mogosani, Gură Şuţii şi Baleni îşi vor vinde roşiile, în perioada următoare, în pieţele agroalimentare.

Din cei 119 de potenţiali beneficiari, cei mai mulţi sunt în comunele Băleni - 70, Bucşani – 10, Mogosani - 9. În alte 16 comune numărul beneficiarilor variază între unul şi patru agricultori.

Programul „tomana” în Dâmboviţa. FOTO
Programul „tomana” în Dâmboviţa. FOTO

Programul Tomata în Dâmboviţa. FOTO: DAJ Dâmboviţa

Programul Tomata şi de susţinere a producţiei de legume în spaţii protejate pentru 2022 are alocat un buget de 225 milioane de lei şi este împărţit în două cicluri de producţie. 

Tomatele pot fi cultivate în ambele cicluri. Valoarea sprijinului este de 4.000 euro/beneficiar pentru producţiile de tomate valorificate astfel:

- 3.000 euro/beneficiar pentru producţiile valorificate în perioada 1 martie – 10 iunie (ciclul I)

- 1.000 euro/beneficiar pentru producţiile valorificate în perioada 15 octombrie – 9 decembrie (ciclul II).

Vă recomandăm să mai citiţi: 

FOTO Trufandale gustoase în prag de iarnă. Agricultor: „Mulţi vor să mănânce ceva crud şi plin de vitamine“

Bătrâna care prosperă în afaceri după ce şi-a creat pagină de Facebook unde-şi promovează legumele: „Dacă nu era internetul ăsta, nu ştiu ce ne făceam“

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite