Târgovişte

articolul anterior articolul urmator

Războiul gunoaielor în Bucegi. Acuzaţii dure între Garda de Mediu şi asociaţia investitorilor Padina-Peştera

7
17 Sep 2021 04:04:00
Autor: Corina Slămnoiu
FOTo: în stânga hotelul Peştera actual, de 4 stele şi în dreapta, cel viitor, de 5 stele - randare). Sursa: Valentin Calcan
FOTo: în stânga hotelul Peştera actual, de 4 stele şi în dreapta, cel viitor, de 5 stele - randare). Sursa: Valentin Calcan

VAlentin Calcan, preşedintele Asociaţiei Padina-Peştera, din Bucegi, se plânge de faptul că împotriva sa se duce o acţiune de defăimare după ce a început construcţia primului hotel de cinci stele din judeţul Dâmboviţa şi, implicit, primul de acest fel din staţiunea Peştera-Padina.

În urmă cu câteva zile, Valentin Calcan a fost acuzat, inclusiv de către şefii Gărzii de Mediu, că ascunde saci cu gunoaie menajere în Parcul Natural Bucegi şi materiale rezultate din construcţie: pământ excavat şi altele. 
 
În urmă cu două luni, pe mai multe site-uri au apărat imagini cu materiale şi gunoaie depozitate în Parcul Natural Bucegi, iar Garda de Mediu a pornit controalele. 
 
„Avem nişte depozitări, undeva în zona Peştera. O echipă a Gărzii de Mediu s-a autosesizat, văzând imagini pe un site, şi am descoperit aceste depozite atât din escavări din reamenajarea de lângă hotel, dar şi deşeuri provenite din construcţii. 

Ele au fost depozitate, ne-am uitat pe ce înseamnă autorizaţiile care au fost trimise, nu existau termene foarte precise. Comisarii de mediu vor trage concluzii”, a spus, la vremea aceea, Octavian Berceanu, şeful Gărzii Naţionale de Mediu.
 
Deşeurile descoperite de Garda de Mediu. Foto Captură  Digi24
 
Pentru că plângerile s-au înteţit, Valentin Calcan a avut o primă reacţie, spunând că tot ce a depozitat a fost pe terenul său. 
 
„Am depozitat temporar pământ excavat în curtea mea. Îmi este apoi necesar ca să refac curtea noului hotel. Este un teren pe care l-am cumpărat în anul 2004, este în intravilanul Staţiunii Turistice Peştera-Padina Moroeni, este în Zona de Dezvoltare Durabilă, este destinat pensiunilor şi pârtiilor de schi sau săniuş, nu este un depozit necontrolat. Cine a spus că este un depozit necontrolat, nu a dorit să accepte actele de proprietate prezentate şi, ca urmare, am depus plângere contravenţională la Judecătoria Pucioasa în data de 10.09.2021 de unde am obţinut certificatul de Grefă prin care mi-a fost înregistrat dosarul nr. 1956/283/2021”, a precizat fostul senator Valentin Calcan. Valentin Calcan, unul dintre cei mai activi investitori din zonă şi un promotor al staţiunii de interes naţional Padina-Peştera.
 

„De cum am început lucrările la primul hotel de 5 stele din judeţul nostru, primul hotel de 5 stele în Staţiunea Peştera-Padina, am devenit ţintă piept nr. 1 pe media naţională. Consider atacurile din presă ca fiind doar ca formă un atac la persoana mea şi pe fond, un atac la dezvoltarea Staţiunii Turistice Peştera-Padina, staţiune în care eu mă consider membru fondator. Îmi este clar că nu se doreşte dezvoltarea Staţiunii, nu se doreşte creşterea potenţialului turistic din Bucegii judeţului Dâmboviţa. Vă spun acum: Staţiunea Peştera-Padina va fi cel puţin la fel de frumoasă precum alte staţiuni ca Sinaia, Buşteni, Azuga, Poiana Braşov, Moeciu, Bran, Zermatt, San Moritz sau Ischgl. Eu cred că va fi chiar cea mai frumoasă. Nu am tăiat şi nu voi tăia nici măcar un fir de iarbă decât dacă am toate aprobările şi decât dacă voi considera şi eu că este necesar”, a mai spus Valentin Calcan, într-o postare, pe pagina sa de Facebook.
 
Acesta este convins că investiţia sa va fi urmată şi de altele asemănătoare. 
 

Vă mai recomandăm şi:

 
      

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

laur laur
17.09.2021, 08:16:32

Pe unde trece Ciuma Rosie lasa prapad. Fostul senator PSD se face ca nu intelege ca intr-un parc national cum este zona Padina -Pestere nu ai voie sa depozitezi moloz ,pamant pe un teren chiar daca este a tau, iar omul a depozitat mii de metri cubi de pamant si moloz pe o pajiste cu iarba, dintr-un parc national. Acesta a distrus Parcul National Bucegi pe hectare intregi .Smecherul asta se victimizeaza desi el este agresor ul. Faptul ca a contestat amenda Garzii de Mediu si a obtinut Certificat de Grefa, pe care il prezinta pe FB ca pe o dovada a faptului ca e nevinovat , este o manevra de manipulare tipica pentru Ciuma Rosie. Oricine contesta o amenda primeste acest certificat. Ciumetele asta Rosu isi foloseste pagina de Fb pentru reclama, pagina este blocate comentariilor , mai putin celor ale ''laudatorilor'' .Bleah !

+14 (14 voturi)
Giorgione
17.09.2021, 10:00:30

laur laur ".......dacă voi considera şi eu că este necesar"- te-ai prins ? Jegu' nu face nimic fara aprobari da' daca considera EL ca este necesar.....exprimare politicianista, nu?

jean valjean din salajean
17.09.2021, 09:33:11

In curand vor aparea si cartiere rezidentiale si uite asa o noua Poiana Brasov e pe cale sa se infiripe pas cu pas. Deja e drum si plin de masini parcate peste tot si muntele o sa devina ca orice terasa din Herastrau bashca ATV-urile si muzica si zgomote ca romanu e petrecaret. Sunt bani multi la mijloc cu care cumperi tot si autorizatii si agenti de mediu si ministri si de toate. Baietii au deja planurile in laptopuri nu va faceti griji. Dar unu nu face o telecabina noua pana la Babele. Sta toata Valea Prahovei la una singura.

-8 (12 voturi)
Frana Progresului
17.09.2021, 09:56:30

Acum 30 de ani acolo era o cabana si un schit, acum este un mic sat, in plina zona protejata.

+13 (13 voturi)
Dr. No
17.09.2021, 10:13:50

Zona aia de munte a devenit un bulevard. Mă simt privilegiat că am străbătut candva drumurile alea înainte de marea distrugere a naturii și a serenității muntelui care are loc acum. De-a dreptul dramatic.

-7 (13 voturi)

Vezi toate comentariile (7)

Modifică Setările