Silvicultorii din Dâmboviţa spun că nu a existat o criză a lemnelor de foc pentru populaţie: „La această oră noi mai avem încă 10.000 metri cubi pe stoc”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preţul mediu pentru material lemnos de încălzit locuinţe, ceea ce înseamnă specii diverse tari, diverse moi, tei, plop, salcie, este de 224 lei fără TVA
Preţul mediu pentru material lemnos de încălzit locuinţe, ceea ce înseamnă specii diverse tari, diverse moi, tei, plop, salcie, este de 224 lei fără TVA

Silvicultorii din Dâmboviţa spun că în ciuda faptului că s-a tot vorbit despre o criză a lemnelor de foc, în realitate, nu este aşa. Costel Preda, directorul Direcţiei Silvice Dâmboviţa precizează că anul acesta au fost vânduţi 65.000 de mc de lemne de foc, iar pe stoc, în acest moment, există 10.000 de mc.

Tocmai din acest motiv silvicultorii îi aşteaptă pe oameni să cumpere lemne şi să nu mai taie din păduri. Preţul porneşte de la 224 lei fără TVA pentru un metru cub.

“Anul trecut se spunea de acea criză a lemnului, niciodată nu v-am minţit, niciodată nu o să vă mint, au fost nişte răutăcioşi. La această ora noi mai avem încă 10.000 metri cubi pe stoc, material lemnos. Poate acum e mai greu de pătruns în pădure, însă pe drumuri forestiere se poate ajunge foarte uşor. Lemn există inclusiv la Centrul de fructe de la Ulmi, unde anul acesta am asigurat material pentru încălzit locuinţe peste 1000 metri cubi de material lemnos. Până la sfârşitul lunii noimbrie au fost valorificaţi către populaţie peste 63.000 metri cubi, iar până la sfârşitul anului cred că ne apropiem de 66.000”, spune ing. Costel Preda.

Preţul mediu pentru material lemnos de încălzit locuinţe, ceea ce înseamnă specii diverse tari, diverse moi, tei, plop, salcie, este de 224 lei fără TVA, iar clienţii trebui să îşi ridice singuri marfa din pădure. La stejar şi fag preţul este de 300 lei.

„Aprovizionarea cu material lemnos pentru încălzirea locuinţei nu se încheie o dată cu încheierea anului, la 31 decembrie. Este o greşeală, cetăţenii trebuie să stie pentru că ei se agitau în luna septembrie să achiziţioneze. Noi exploatăm şi valorificăm şi în decembrie, şi în ianuarie şi în decembrie. Populaţia nu trebuie să intre în panică, poate cumpăra, prin intermediul Ocoalelor Silvice, cele opt din judeţ, material pentru încălzit locuinţa si în lunile viitoare, pe tot parcursul anului”, a mai spus Preda.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite