Strigăt de ajutor din Corbii Mari, comuna afectată de coronavirus: „Creşte numărul infectaţilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook/ Ionuţ Banică
FOTO: Facebook/ Ionuţ Banică

Primarul comunei dâmboviţene Corbii Mari, Ionuţ Bănică, a declarat, la Antena 3, că numărul infectaţilor din comuna pe care o conduce creşte şi nu primeşte niciun ajutor în lupta cu coronavirusul.

În acest moment, în Corbii Mari sunt 167 de persoane izolate în 40 de gospodării.

"Din păcate, am avut primul caz la noi în comună în urma unui contact pe care l-a avut la o clinică privată pentru dializă din Bucureşti. Doar că persoana respectivă, primul contact, a decedat, din păcate, iar astăzi avem încă trei cazuri confirmate de la acelaşi centru de dializă, care nu sunt contacţii direcţi ai primului caz. 

Referitor la primul caz, mai avem încă patru confirmate ale acelei persoane. Problema noastră e că deja această stare s-a întins în aproape toate satele comunei, avem trei sate care sunt afectat de acest coronavirus şi un total de 167 de persoane izolate, 40 de gospodării. Am făcut şi o adresă către Prefectură şi către Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă prin care am solicitat nişte lucruri", a spus primarul Ionuţ Bănică, la Antena 3.

Ionuţ Bănică se plânge de faptul că nu are materiale necesare şi că nu a primit nici măcar un telefon de la prefectul judeţului.

Un bărbat, 56 ani, din comuna dâmboviţeană Corbii Mari, a murit, joi, în secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş din Capitală. Acesta este primul deces cauzat de coronavirus, înregistrat în Dâmboviţa.

Bărbatul a fost hemodializat la un Centru de dializă, internat iniţial la Spitalul de Urgenţă Bucureşti Floreasca. El a fost transferat la Victor Babeş în data de 23.03.2020, atunci când a fost confirmat pozitiv, după contactul un alt bolnav.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite