Târgovişte: Peste 3.300 de elevi şi 230 de profesori au început şcoala în frig

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii şi profesorii din şase instituţii de învăţământ din Târgovişte au început cursurile, după vacanţa de iarnă, în clase neîncălzite. Autorităţile au luat măsura mutării lor la alte şcoli la care lucrările de montare a centralelor termice s-au finalizat.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu a declarat la nivelul municipiului Târgovişte există mai multe nereguli în ceea ce priveşte sistemele de încălzire ale şcolilor, dar şi ale locuinţelor sociale şi ANL-urilor, deţinute de primărie.

"M-am dus la un bloc din acesta cu locuinţe sociale şi au pus centrala în geamul unui cetăţean. Proiecte făcute complet aiurea; i-au luat ăluia şi lumina din casă şi i-au pus o bombă la uşă. Veţi merge cu mine, că trebuie să facem şi asta, trebuie să ieşim din zona minciunilor acestora vehiculate pe diverse surse, să venim şi să vedem cum s-au făcut platformele, cum s-au desfiinţat magazii de echipamente din şcoli ca să pună centrală, cum s-a pus centrala la un kilometru şi jumătate de locul unde trebuia făcută încălzirea, pe proiecte făcute pe picior de oameni cărora nu le-a păsat pur şi simplu", a spus Ţuţuianu.

Acesta a menţionat că, în opinia sa, responsabili pentru această situaţie sunt reprezentanţii Executivului Primăriei, respectiv primar, viceprimari, manager public şi directori.

Şeful CJ Dâmboviţa a mai spus că trebuie gândit "un proiect adecvat" pentru încălzirea blocurilor de locuinţe din Târgovişte şi că, din informaţiile pe care le deţine, în exerciţiul financiar 2014 - 2020 al bugetului Uniunii Europene România va beneficia de "fonduri importante" pentru dezvoltarea sistemelor de încălzire, iar soluţia ar fi ca autorităţile să acceseze cât mai multe dintre aceste fonduri.

Toate unităţile de învăţământ din oraş, dar şi blocuri de locuinţe ANL, blocuri de locuinţe sociale şi instituţii publice, între care şi primăria, au rămas fără căldură după ce societatea de termoficare Termica, la care respectivele imobile erau racordate, a intrat în insolvenţă şi şi-a încetat activitatea.

În luna decembrie, cursurile au fost suspendate în mai multe unităţi de învăţământ, după ce reprezentanţii şcolilor au solicitat acest lucru, motivând că în sălile de clase nu se atinge temperatura de 18 grade Celsius, caloriferele electrice nefăcând faţă.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite