Targoviste: Ştefan Gărdinaru, a pictat personaje celebre pe pereţii jandarmeriei dâmboviţene

Ştefan Grădinaru

Nu a urmat o şcoală de arte plastice, dar pictează dumnezeeşte. Foştii colegii de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi „Basarab I” Dâmboviţa dar şi primari şi oameni de afaceri din Târgovişte au cumpărat de la el lucrări cu care şi-au decorat casele şi apartamentele. Ştefan Grădinaru are un singur regret: acela că artiştii fără şcoală, nu au unde să îşi expună lucrările.

A lucrat 12 ani la Poliţia Muncipiului Târgovişte dar când a auzit se fac angajări la jandarmerie, nu a stat pe gânduri şi s-a angajat la Inspectoratul Judeţean de  Jandarmi Dâmboviţa unde a stat până la pensionare. În copilărie, ca oricărui copil, i-a plăcut natura şi pentru că nu se putea dezlipi de pensulă sau creion, a ales sa imortalizeze natura pe pânză. În timpul liber, pe lângă pictură, îi place sa asculte muzică, să facă sport şi să citească. „Întâi făceam lucrările în creion pentru că nu aveam culori. După ce am aflat eu nişte secrete, am trecut la ulei. Era mai greu pe vremea aceea. Cu timpul am învăţat să îmi prepar sigur culorile, din lucrări de specialitate, de pe la pictori desăvârşiţi. Dar cele mai multe secrete le-am învăţat singur, făceam tot felul de combinaţii. Mă duceam pe la expoziţii de pictură. Pentru că am copilărit în Moldova, frecventam mult Iaşul. Petreceam foarte mult timp în Palatul Culturii din Iaşi. Mă inspiram din lucrările de acolo. Când intram, uitam să mai ies după ce vedeam ce este acolo. Când ajungeam acasă, puneam în aplicare ce vedeam acolo. Şi mă mai insperam din reviste. Chiar pe vremea lui Ceauşescu erau almanahe care tratau pictura lui Grigorescu de exemplu. Aşa am absorbit pictura. Dar nu am stat deloc. Am muncit mult, foarte mult. Nu contează doar să ai talent, trebuie să şi munceşti”, spune Grădinaru.

De doi ani este pensionar

În urma unor probleme de sănătate, Ştefan Grădinaru s-a pensionat anticipat. Are acum mai mult timp de marea lui dragoste. „Pe vremea când lucram la jandarmerie, lucram la pictură în timpul meu liber, printre picături. Dar acum fiind pensionar, am timp suficient să-mi văd de dragostea mea pictura. Mi-am cumpărat şi o casă la ţară, în Răzvad şi stau acolo mai mult şi pictez. Cu timpul am văzut că sunt apreciate lucrările mele, de colegi, de prieteni, de toţi cei care veneau pe acasă pe la mine. 

Colegii şi primarul Târgoviştei au fost clineţii lui

Ştyefan Grădinaru a atacat toate stilurile, a făcut şi portretistică şi peisaje şi flori. A lucrat şi la pensulă şi la cuţit. „Am avut zeci de lucrări, dar le-am dat cadouri.  Unii mi le-au cumpărat. Fostul primar al Târgoviştei, de exemplu, mi-a achiziţionat vreo 20 de lucrări. Am lucrat eu printre picături dar aveam viteză. Majoritatea lucrărilor le-am făcut la jandarmerie, la aniversări, momente festive. Am avut şi expoziţii la unitate. Am lucrat la Centrul de Pregătire şi Perfecşionare Ochiuri, trei portrete în Sala de Festivităţi, cu Mircea cel Bătrân, Tudor Vladimirescu şi Mihai Viteazu, în mărime naturală. Câteva luni am lucrat la ele”, povesteşte acesta.

Era poreclit „pictorul”

Colegii de la Jandarmerie se mândreau cu „pictorul”. Le lucra icoane sau peisaje şi mereu apelau la el. Vedea în pictură modalitatea perfectă de deconecatare de la lumea reală, plină de probleme şi stres. „Asta este mai mult o pasiune. Eu am vrut să fac pictură de când mă ştiu, dar nu se putea trăi din pictură. De asta am şi ales că lucrez la jandarmi. Când veneam de la serviciu, mă descărcam, uitam de probleme, de necazuri. Când eram cu pensula în mână, uitam de tot şi îmi puneam ideile pe foaie. Probleme de serviciu trec.

Întrebări şi răspunsuri:

Se simte cetăţeanul în siguranţă pe stradă ?

„După doi ani, de când am ieşit eu la pensie, pot să spun că nu. Nivelul de intervenţie e greoi. Pe poliţişti nu prea îi vezi pe stradă. Când eram eu poliţist patrulam toată noaptea, omul se simţea în siguranţă. Acum unde or fi pitiţi, nu ştiu. Or fi mai puţini, cine ştie, dar nu este bine. Jandarmii sunt încorsetaţi de lege, nu pot să se bage peste poliţie”.

Aveţi o lucrare la care ţineţi mai mult?

„Nu am o lucrare pe care să o îndăgesc mai mult. Am pus suflet pentru fiecare şi mă mândresc cu fiecare pictură realizată de mine. Îmi plac toate. Nu lăsam o lucrare până nu consideram eu că nu este gata. Şi după doi ani mai lucram la câte o pictură, le mai trăgeam câte o tuşă. Dacă venea la mine vreun prieten căruia trebuia să îi fac o pictură.

Ce-i place?

Îmi place viaţa, îmio place tot ce este frumos. Este păcat că artiştii fără şcoală ca mine, nu au unde să se expună, unde să se exteriorizeze. Mulţi mă cunosc doar prin natura serviciului şi de prin ziarele locale. Îmi plac oamenii de treabă. Îmi place să petrec foarte mult timp doar eu şi tablourile mele, să stau şi să pictez la mine în atelier.

Ce nu-i place?

Nu-mi place că lumea nu este conectată, la 20 de ani după revoluţie, la bunul mers al lucrurilor. Prea mult am dat înapoi. Faţă de anii 90, în multe domenii am dat înapoi. Nu se cunoaşte mai deloc o revigorare a domeniilor. România parcă a stat pe loc faţă de alte puteri economice din Europa şi din lume. Şi asta, pentru că nu am avut un conducător de ţară în adevăratul sens al cuvântului. Toţi au fost corupţi sau au putut fi influenţaţi în deciziile lor.

Profil:
Nume: Ştefan Grădinaru
Data naşterii: 08.11.1957
Localitate: Târgovişte
Studii: Liceul Mecani Moreni, Şcoala de Subofiţeri de Poliţie, Slatina
Familie: căsătorit, două fete (Ştefania, 22 de ani şi Mihaela, 20 de ani)