Târgovişte: Ştefan Ion Ghilimescu, desemnat de Marin Sorescu bursier al premiului Herder

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spune că are amintiri concrete din mai multe existenţe. Este scriitor, critic, colaborator al mai tuturor revistelor literare din ţară.

Despre Ştefan Ion Ghilimescu se pot scrie romane. Poţi sta ore în şir de vorba cu el şi te va plimba prin toată cultura, îţi va povesti întâmplări cu personaje pe care le cunoşti doar din cărţi. Ştefan Ion Ghilimescu este poet, critic şi istoric literar, publicist, antropolog cultural şi consilier superior în cadrul Direcţiei pentru Cultură şi Culte Dâmboviţa, numit din 1990 de Andrei Pleşu. “Faptul că am fost numit de Andrei Pleşu mă onorează”, a subliniat scriitorul.

Familie de tradiţie în cultură

Se trage dintr-o familie foarte veche care se înrudea îndeaproape cu a junimistului Petru Verussi, pictor cu studii la Paris, primul profesor de estetică şi istoria artei din cadrul Şcolii de Bele-Arte din Iaşi. Tatăl scriitorului a fost, în prima tinereţe, secretarul particular al lui Nichifor Crainic – de aici o întreagă odisee a schimbării numelui pentru a-şi putea introduce copiii în şcoli sub comunişti. Astfel, a trecut de la Verussi la Mihai şi Ion. Ghilimescu este un pseudonim care-i aminteşte de străbunicul său.

“Străbunicul avea un chilim în războiul de independenţă, care i-a salvat viaţa. Un inamic a vrut să-l înjunghie şi a nimerit în pielea aceea foarte rezistentă. De atunci şi-a zis Ghilin. Când aveam vreo 20 de ani am publicat o anchetă şi m-am folosit de un pseudonim: Ghilinescu. Cei care au citit au crezut că este Ghilimescu şi că vine de la ghilimele. Aşa că am rămas Ghilimescu”, povesteşte amuzat criticul.

Deşi a publicat nenumărate articole de critică în reviste înainte de 1989, debutul editorial s-a produs abia în 1996 cu volumul “Figuri ale romanului”. Ca profesor asociat, a predat din 1992 până în 1998 estetică, literatură universală şi teoria literaturii la Universitatea Valahia din Târgovişte.

A fost prieten cu Marin Sorescu

Ghilimescu a fost desemnat bursier al premiului Herder de către Marin Sorescu, poet de care l-a legat o mare şi strânsă prietenie încă din 1974 când şi-a susţinut lucrarea de licenţă la profesorul Nicolae Manolescu cu teza intitulată “Poezia lui Marin Sorescu”.

“Marin Sorescu avea mulţi prieteni, dar apropiaţi foarte puţini. Pe cei din ultima categorie, avea obiceiul să-i cheme la el acasă în preajma Crăciunului, unde organiza un festin printre obiecte de artă nepreţuite şi tablouri (Chagall, Kandinski, Picasso). Se bea vin din podgoria Patriarhiei şi preparate de carne aduse din satul lui, de la Buzeşti. Într-o asemenea împrejurare, ne-a povestit cum primind vizita unui înalt funcţionar cultural din occident, care îl tratase regeşte acolo, nu a putut să facă faţă situaţiei altcum decât tratându-l pe acesta cu mere coapte, ceva ce respectivul nu a mai contenit să laude fără rezerve, ani în şir după aceea”, mărturiseşte scriitorul.

Îndrăgostit de viaţă, Ştefan Ion Ghilimescu are adesea obiceiul să spună că are amintiri clare din mai multe existenţe. “De exemplu, am fost de la Citta Vecchia Roma la Cagliari, unde am întâlnit un grup de studenţi francezi. Am ştiut imediat că au mai fost în anturajul meu într-o împrejurare când a trebuit să scoatem din valuri o femeie care alunecase de pe puntea unui vapor. Comunicându-le acest lucru au râs şi au admis că acesta este adevărul”, mai spune Ghilimescu.
În prezent, pregăteşte un nou volum de critică intitulat “În marea sargaselor de hârtie”.

Ce-i place
Îmi plac lumina, puritatea şi căldura formelor, cordialitatea relaţiilor umane, armonia. Îmi place enorm să călătoresc şi am şi avut norocul să merg pe trei continente. Totodată, ador florile, muzica şi pictura. Îmi place, de asemenea, să cercetez anticariatele.

Ce nu-i place
Urăsc ipocrizia, minciuna, găunoşenia, grosolănia, lipsa de caracter, mojicia şi zgomotul de orice fel. Tot ce nu-mi place provine din sentimentul de “rinocizare” a existenţei.

Întrebări şi răspunsuri:

Care a fost cel mai greu lucru pe care l-aţi făcut în viaţă?
Ş.I.G. Cred că atunci când m-am însurat. M-am căsătorit la 33 de ani pentru că am aşteptat să o întâlnesc pe soţia mea. Mi-a fost greu pentru că nu m-am gândit niciodată să mă căsătoresc şi am ajuns la această decizie în urma presiunilor mamei. Eram un celibatar convins. Dar nu regret că am făcut acest pas.

La ce proiect lucraţi în prezent?
Ş.I.G. De mai mulţi ani scriu, în secret, un volum de versuri inspirat de confesiunile Sf. Augustin (care nu este neapărat - în spiritul acestui sfânt – doar creştin). Am publicat din el câteva fragmente în două reviste literare.

Profil
Născut: 16 martie 1947, Costeşti Vale, judeţul Dâmboviţa
Studii: Facultatea de Filologie de la Universitatea Bucureşti
Familie: Soţia profesor de literatură. Au împreună trei copii, unul stabilit la Paris
Hobby: călătoriile, muzica, florile, pictura şi cercetarea anticariatelor

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite