Teatrul Tony Bulandra vine, de Mărţişor, cu premiera spectacolului „Zorba Grecul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
zorba grecul

Duminică, 1 martie, Teatrul Tony Bulandra oferă un mărţişor teatral: premiera spectacolului „Zorba Grecul”, adaptare de Hristo Boicev, pe motive din romanul lui Nikos Kazantzakis, în regia lui Mc Ranin, de la ora 19:00, în Sala Mare.

Niko, un scriitor, şi Zorba, miner, se întâlnesc, conduşi unul spre celălalt de acel destin care îţi pune la îndemână mijloace pentru a creşte în plan intelectual şi sufletesc. 

Niko devine indispensabil pentru Zorba şi viceversa, pentru că fiecare reprezintă tocmai partea care îi lipseşte celuilalt. Întâmplările prin care trec împreună se construiesc în jurul minei pe care o moştenise Niko, dar acest fapt este doar un pretext pentru a comunica şi a celebra viaţa. 

Spectacolul are două vedete care exced lumea teatrului. Pentru că regizorul voia un Zorba mai tânăr şi mai energic, l-a ales pe remarcabilul şi completul actor Cuzin Toma, care dinamizează spectacolul construit în ritm alert, cu decoruri succesive care amintesc de un montaj filmic şi a căror imagistică evocă o Cretă surprinsă în alb-negru, ca o fotografie document, o fotografie de artă.  

Bubulina, interpretată de soprana Daniela Vlădescu, este o idee de „intelectual” care vrea să arate cât de diferită de ceilalţi muritori este o divă de Operetă, eşuată pe un ţărm, odinioară al iubirii şi plăcerilor, azi al morţii şi deşertăciunii. În dificilul rol al lui Niko joacă cu discreţie şi delicateţe, parcă cu maniere discordante într-o lume aspră a insularilor, actorul Sebastian Bălăşoiu, ajuns la o certă maturitate artistică şi un echilibru al formelor cu care acţionează. 

Şi muzica vine din vechime, o muzică în care multe popoare îşi regăsesc rădăcinile, o muzică când barbară, când veselă, când prevestitoare de nenorociri... când bizantină pentru a aminti de Dumnezeu. Ritmurile de Sirtaki, inventat de Mikis Theodorakis via Ravel, încadrează, ca o ramă, spectacolul... făcând să triumfe speranţa, pulsiunile vitale, omagiind forţa inimii omului. 

Vom asista la un spectacol în care comicul se întâlneşte cu tragicul, pe o partitură predominant armonioasă şi în căutare de rigoare estetică, printre glumele sclipind de inteligenţă ale lui Zorba Grecul, care ne aminteşte de un umor predominant balcanic.

Cu ocazia premierei spectacolului „Zorba Grecul” de la Teatrul „Tony Bulandra” vom avea oaspeţi de seamă, printre care: Domnul Borislav Borislavov, Prim Secretar, Şef al Secţiei de Cultură, Educaţie şi Ştiinţă din cadrul Ambasadei Republicii Bulgaria în România; Domnul Deputat Zisopol Dragoş Gabriel, Preşedinte al Uniunii Elene din România şi Domnul Marius Şerban Cotenescu, Preşedinte al Comunităţii Elene Târgovişte. 

Pe această cale, ne exprimăm recunoştinţa faţă de Comunitatea Elenă Târgovişte care ne-a sprijinit în organizarea întregului eveniment şi al cărei ansamblu – Ilios – va prezenta în deschidere dansuri tradiţionale greceşti, precum şi faţă de Domnul Deputat Zisopol Dragoş Gabriel care a făcut posibilă aducerea formaţiei Zorba Greek Band, ce îi are în componenţă pe interpreţii de origine greacă Argyro şi Stefanos (voce), Nikos (clape) şi Hionas (bouzouki).

Mulţumirile noastre se adresează şi Ioanei Teodora Brezoi-Mirică şi lui Andrei Marius Dănceanu, ambii din cadrul ansamblului de dansuri tradiţionale greceşti Ilios, pentru ajutor în coregrafierea dansurilor greceşti din spectacol. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite